17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjNumăr ridicat de solicitări de pașapoarte

Număr ridicat de solicitări de pașapoarte

Tot mai mulți cetățeni se prezintă la Serviciul Județean de Pașapoarte Gorj pentru a obține un document de călătorie. Valeriu Surupăceanu, directorul Serviciului Județean de Pașapoarte Gorj, a declarat că numărul solicitărilor crește de la o săptămână la alta. Motivul este legat de debutul sezonului estival, dar și de apropierea vacanței elevilor. Copiii până în 14 ani au nevoie de un pașaport pentru a călători în afara țării. Valeriu Surupăceanu a mai spus că, pe primele cinci luni ale acestui an, se înregistrează o creștere de peste 22% comparativ cu perioada similară a anului trecut. A crescut numărul cererilor pentru eliberarea pașapoartelor electronice. Termenul pentru eliberarea pașapoartelor temporare este de 14 zile. Numai în condiții deosebite pașaportul temporar se eliberează în câteva zile. Șeful Serviciului Pașapoarte Gorj a mai spus că familiile trebuie să își programeze atent concediile și să depună din timp documentele necesare pentru eliberarea unui act de călătorie.

Programări on-line

Programările se pot face și on-line, pe platforma epasapoarte.ro sau la ghișeele instituției. Sunt deschise două ghișee pentru primirea cererilor, dintre care unul este dedicat special programărilor on-line, a mai spus Surupăceanu. Programarea on-line vine și în sprijinul funcționarilor instituției, care nu mai pierd timp cu înregistrarea solicitărilor. Astfel, termenul de așteptare se reduce și aglomerația nu mai există în sala de așteptare. Valeriu Surupăceanu se așteaptă ca, în perioada de vară, numărul cererilor pentru eliberarea de pașapoarte să crească. Din acest motiv, angajații Serviciului vor fi puși în imposibilitatea de a mai pleca în concediul de odihnă. Funcționarii sunt nevoiți să plece în concediu primăvara și toamna. Vara este foarte greu ca angajații să poată părăsi instituția pentru că s-ar bloca sau îngreuna activitatea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS