5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Prinşi în timp ce furau cabluri de pe şantierul Podului suspendat din parc

Craiova: Prinşi în timp ce furau cabluri de pe şantierul Podului suspendat din parc

Poliţiştii locali din Municipiului Craiova s-au sesizat, noaptea trecută, în jurul orelor 02.00, asupra faptului că mai multe persoane au pătruns în zona destinată lucrărilor de reabilitare a Podului Suspendat din Parcul Romanescu.


A fost alertată echipa de intervenție din cadrul Secției de Ordine Publică „Romanești“, aflată în activitatea de patrulare pe zona de competență, care a depistat în flagrant două persoane, de 25 și 22 de ani, ambii din Craiova, în timp ce sustrăgeau cabluri electrice din incinta șantierului.
La efectuarea controlului bagajelor, au fost descoperite mai multe asemenea cabluri sustrase din zona respectivă.


Persoanele în cauză au fost imobilizate și conduse la sediul Poliției Locale unde s-au întocmit actele premergătoare impuse de legea penală, fiind ulterior predate împreună cu procesul-verbal de constatare către polițiștii de la Poliția Municipiului Craiova – Secția 2 Poliție, în vederea continuării cercetărilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS