Dacă lucraţi peste graniţă, Fiscul poate afla ce bani aveţi depozitaţi la băncile din străinătate şi ce dobânzi încasaţi

Continuăm să detaliem astăzi situaţiile în care românii care lucrează în străinătate periodic sunt impozitaţi de statul român, precum şi modalitatea prin care o persoană care pleacă să lucreze în alt stat îşi poate schimba rezidenţa fiscală. De asemenea, GdS vă informează cum poate ANAF să vă execute silit chiar dacă lucraţi în străinătate, în cazul în care datoraţi bani statului român.

Într-un articol cu titlul „Cum impozitează statul românii care lucrează în străinătate (I)“, publicat în Gazeta de Sud în data de 7 mai 2019, arătam care sunt situaţiile prin care statul român poate percepe impozit de la cetăţenii săi care lucrează în străinătate. Arătam că dacă o persoană rezidentă în România, care lucrează la o firmă din România sau cu sediul permanent în România încheie un contract de muncă în străinătate cu o durată peste cea stabilită în convenţia de evitare a dublei impuneri dintre cele două state, atunci obligaţia reţinerii impozitului nu îi revine statului român, ci statului străin. Reamintim că nu datorează impozite statului român persoanele care lucrează la firme străine din diverse state, pe perioade mai mari de şase luni în ultimele 12 luni şi dacă România are încheiate cu acel stat convenţii de evitarea dublei impuneri.
În acest articol vom exemplifica alte situaţii în care statul îi impozitează pe cetăţenii care lucrează periodic în străinătate, chiar şi pentru câteva luni pe an.

Când mai datorează românii din străinătate impozit statului român

Dacă anumite persoane aveau iniţial contract de muncă în străinătate peste perioada stabilită prin convenţia de evitare a dublei impuneri, dar detaşarea se încheie înainte de expirarea perioadei existente în convenţie, atunci dreptul de impunere a veniturilor din salarii îi revine statului român. Angajatorul român îi va reţine impozitul din salariu persoanei respective din luna în care salariatul se repatriază şi până la achitarea impozitului datorat pe perioada cât acea persoană a lucrat în străinătate. Angajatorul va fi obligat, la solicitarea entităţii fiscale din ţară, să prezinte documente ce atestă încetarea detaşării angajatului în străinătate, precum şi dovada că acesta s-a întors în România înainte de expirarea termenului prevăzut în convenţia de evitare a dublei impuneri (de regulă, șase luni pe an). Impozitul se recuperează într-o perioadă cel puţin egală cu perioada în care persoana a lucrat în străinătate.
În cazul în care angajatorul român nu mai are relaţii contractuale cu angajatul care se întoarce în ţară înainte de expirarea termenului din convenţie, atunci firma nu mai are nicio obligaţie de reţinere şi declarare a impozitului. În această situaţie, statul român va face regularizarea impozitului direct cu persoana fizică respectivă care a lucrat în străinătate, prin depunerea de către aceasta a Declaraţiei unice, care anul acesta are termen de depunere 31 iulie.
Mai există varianta ca o persoană fizică cu rezidenţă în România să lucreze, în baza unui contract cu un angajator din România, în alt stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, caz în care dreptul de impunere îi revine statului român, indiferent de perioada pe care o lucrează acea persoană în străinătate.
Toate aceste prevederi le puteţi găsi în Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr. 1/2016, respectiv la prevederile punctului 12, de la alin. (19) la (25) care detaliează cum se aplică art. 76 din Codul fiscal.

Cum se schimbă rezidenţa fiscală

Pentru ca o persoană care lucrează mai mult timp în străinătate să nu mai fie impozitată în România este nevoie ca aceasta să îşi schimbe rezidenţa din România în statul în care lucrează. Potrivit datelor de la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Craiova, „persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România, care dovedesc schimbarea rezidenţei fiscale într-un stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri sunt obligate în continuare la plata impozitului pe veniturile obţinute în România sau în afara României, până la data schimbării rezidenţei“. De asemenea, dacă persoanele rezidente române vor să îşi schimbe rezidenţa cu un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, acele persoane sunt obligate în continuare la plata impozitului pe venit în România din orice surse, indiferent dacă veniturile sunt obţinute din ţară sau de peste graniţă, impozite ce trebuie achitate pe anul în care îşi schimbă rezidenţa şi pe următorii trei ani calendaristici, conform art. 59, alin. (7) din Codul fiscal.
Potrivit DGRFP Craiova, obligaţia depunerii chestionarului privind rezidenţa fiscală le revine doar persoanelor care au părăsit ţara de la data intrării în vigoare a Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 74/2012, respectiv data de 30.01.2012.
Conform Ordinului nr. 1099/2016, principalele elemente pe care ANAF le ia în considerare în stabilirea rezidenţei fiscale pentru o persoană care părăseşte România sunt: domiciliul din România; locuinţa permanentă din România care rămâne oricând la dispoziţia persoanei şi a familiei sale; centrul intereselor vitale amplasat în România; dacă persoana pleacă periodic din ţară pentru mai mult de 183 de zile la fiecare 12 luni. De asemenea, Fiscul mai ţine cont dacă persoana are maşini înregistrate în România, permis de conducere românesc sau emis de statul străin, paşaport emis de statul român sau de statul în care vrea să îşi schimbe rezidenţa; dacă este asigurată în sistemul asigurărilor sociale din România sau din statul în care vrea să îşi mute rezidenţa pe toată perioada în care acea persoană stă în străinătate etc.
Persoanele care îşi mută rezidenţa în alt stat, pe lângă chestionarul pe care trebuie să îl depună la ANAF şi actele de identitate necesare (permis străin, dovada asigurării sociale din statul respectiv sau alte acte), trebuie să depună şi un certificat de rezidenţă emis de către autoritatea fiscală competentă din statul în care persoana vrea să se mute.

Cum poate executa silit ANAF persoanele care lucrează în străinătate

GdS a întrebat la Fisc cum poate identifica instituţia persoanele care lucrează în străinătate, datorează impozite în România și nu şi le plătesc, precum şi ce riscă acestea. ANAF poate începe executarea silită în ţară, dar numai dacă persoana respectivă are bunuri pe numele ei în ţară sau conturi bancare în România. „În situaţia în care persoanele care realizează venituri în străinătate pentru care datorează impozit statului român şi nu plătesc impozitul datorat, pentru recuperarea acestuia, organele fiscale aplică prevederile Codului de procedură fiscală privind recuperarea sumelor şi executarea silită (transmitere somaţie, instituire poprire la bănci/terţi, aplicare sechestru şi valorificare bunuri mobile şi imobile)“, a informat DGRFP Craiova. În cazul în care persoanele care datorează impozit nu au niciun bun în ţară pe numele lor (casă, maşină şi altele) şi nici nu sunt titularii unor conturi la bănci în ţară, Fiscul român nu îi poate executa silit.

Cum află Fiscul din România veniturile din străinătate

Dacă veniturile din străinătate sunt pe baza unor contracte legale, iar persoana în cauză se încadrează în prevederile legale pentru a plăti impozit în România (prevederi detaliate în articolul de faţă şi cel precedent), atunci ANAF are pârghii să afle veniturile din străinătate ale persoanei respective. „Potrivit prevederilor Directivei UE nr. 16 din 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, autorităţile fiscale din statele membre realizează schimburi de informaţii privind impozitele directe, prin furnizarea periodică de informaţii privind veniturile realizate de cetăţenii români în spaţiul comunitar. Acest mecanism este asigurat printr-un schimb automat de informaţii şi schimb electronic pentru veniturile dependente (din muncă), contracte de management, pensii, asigărări şi proprietate imobiliară“, au precizat reprezentanţii Fiscului regional.
Reprezentanţii DGRFP Craiova au precizat că atunci când există o suspiciune de realizare a unor venituri în străinătate, organele fiscale pot solicita schimburi de informaţii cu cei din străinătate. De asemenea, potrivit unei alte directive (Directiva UE nr 48/2003) privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăţilor de dobânzi, Fiscul susţine că realizează periodic schimburi de informaţii cu autorităţile fiscale din diverse state „prin care sunt comunicate veniturile din dobânzi“. Schimbul de informaţii se face prin intermediul Direcţiei Generale de Informaţii Fiscale din cadrul ANAF. Informaţiile respective sunt puse la dispoziţia organelor fiscale care au atruibuţii în stabilirea impozitelor persoanelor fizice. ANAF nu are cadrul legal pentru a executa silit conturile bancare din alte ţări. Totuşi, organele fiscale din statele membre UE pot asigura asistenţă organelor fiscale din România. La cererea Fiscului din România, instituţiile similare din statele UE pot recupera debitele de la persoanele care lucrează în străinătate şi care datorează impozite în România. În acelaşi mod, şi ANAF asigură asistenţă la recuperarea unor sume din România, datorate de cetăţeni străini statelor de care aparţin.
Prevederile legale care permit altor state să ajute la recuperarea unor debite ale cetăţenilor români către Fisc se regăsesc în Codul de procedură fiscală, la Capitolul II, intitulat „Asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de taxe, impozite, drepturi și alte măsuri“, de la art. 310 la art. 335.

Ramona OLARU
Lucrează din 2001 în mass-media şi consideră că cel mai important lucru în această meserie este corectitudinea. Jurnalist specializat pe domeniul economico-financiar, își călăuzește pașii după motto-ul „În afaceri, ca și în viață, trebuie să fii fair-play. Doar în acest fel câștigi cu adevărat!”