21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCopiii cu probleme din Bănie, ajutaţi cu fonduri norvegiene

Copiii cu probleme din Bănie, ajutaţi cu fonduri norvegiene

Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Craiova caută să acceseze fonduri prin granturile SEE şi Norvegiene 2014-2021, pentru înfiinţarea unui Centru de zi destinat copiilor şi tinerilor aflaţi în risc de sărăcie şi excluziune socială.

Consiliul Local Craiova a aprobat, ieri, într-o şedinţă de îndată, implementarea de către Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul primăriei a Programului „Dezvoltare locală şi reducerea sărăciei, creşterea incluziunii romilor“, finanţat prin granturile SEE şi Norvegiene 2014-2021. Este vorba de proiectul „Educaţie şi sprijin fără bariere“, al cărui termen-limită de depunere a cererii de finanţare este astăzi, 8 mai, proiect ce constă în înființarea de servicii sociale integrate pentru un număr de 1.582 de persoane din Craiova aflate în situaţii de dependenţă şi/sau în risc de sărăcie şi excluziune socială. Mai exact, va fi realizat un Centru de zi denumit „SUNSHINE“, destinat copiilor (0-15 ani) și tinerilor (16-24 ani) din municipiu, nu neapărat romi, precum şi părinţilor/tutorilor/altor membri ai familiei acestora, care se încadrează în situaţia de mai sus. Beneficiarii vor fi identificaţi şi recrutaţi de către profesorii din cele 23 de şcoli primare şi gimnaziale şi trei şcoli speciale din Craiova, formaţi în ocupaţia de mediator social prin proiectul anterior derulat de Direcţie cu granturi norvegiene, respectiv „Educaţia poate rupe lanţul sărăciei!“, după cum se menţionează în raportul din spatele hotărârii de consiliu.
Durata de implementare a proiectului „Educaţie şi sprijin fără bariere“ este de 36 de luni, iar valoarea totală eligibilă a acestuia este de 2.800.000 de euro, fără a implica aici şi cofinanţarea din partea autorităţii locale. Potrivit hotărârii adoptate ieri, primăria va asigura din bugetul local sustenabilitatea Centrului ,,SUNSHINE“ pe o perioadă de cinci ani de la finalizarea proiectului, suma anuală fiind estimată la 500.000 de lei (contravaloarea cheltuielilor de personal şi a celor privind bunurile şi serviciile aferente funcţionării centrului).
„Este un proiect cu finanţare norvegiană, care se referă în mod special la copiii cu probleme diverse, care ar urma să primească găzduire în acest centru, pe perioada zilei. Vorbim, aşadar, de o investiţie pentru sprijinirea persoanelor cu diverse afecţiuni. Proiectul face parte dintr-un grant oferit prin fonduri norvegiene de 20 de milioane de euro, unde au fost selectate doar trei oraşe din ţară, printre care şi Craiova, iar valoarea pe care am accesat-o noi este de aproximativ 2,8 milioane de euro. Proiectul va fi derulat pe durata a cinci ani, urmând ca după aceea centrul să se menţină din fonduri proprii“, a explicat primarul Mihail Genoiu. „Acum va trebui să stabilim o clădire, pe care să o dăm în folosinţă Direcţiei de Asistenţă Socială, iar Direcţia, din proiectul respectiv, să o doteze şi să o pregătească pentru această activitate“, a completat edilul.

Ce servicii ar oferi Centrul de zi „SUNSHINE“

Centrul de zi „SUNSHINE“ ar urma să ofere: servicii specializate pentru un număr de 100 de copii şi tineri cu tulburări comportamentale (autism, ADHD, tulburări de dezvoltare asociate etc.); servicii specializate în vederea recuperării unui număr de 100 de copii/tineri cu handicap neuromotor, prin desfăşurarea de activităţi de kinetoterapie sau terapie prin mişcare; servicii specializate pentru 450 de copii/tineri care suferă de anorexie, bulimie, obezitate şi a celor care suferă de tulburări anxiose sau depresie; servicii specializate pentru un număr de 300 de persoane care suferă de adicţii, prin desfăşurarea de activităţi de prevenire a consumului de droguri pe cele trei arii de intervenţii: şcoală, familie şi comunitate; servicii de mediere socială şi consiliere profesională pentru un număr de 660 de părinţi/tutori/alţi membri ai familiei aflați în risc de sărăcie și excluziune socială. Potrivit proiectului, serviciile socio-medicale vor fi furnizate de personal specializat: psihoterapeut, logoped, kinetoterapeut, psiholog, psihiatru, specialist în tulburări alimentare, specialist în asistenţă socială, consilier vocaţional, asistent medical.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS