17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljReamenajarea Pieţei Vechi a aprins spiritele în şedinţa de consiliu local

Reamenajarea Pieţei Vechi a aprins spiritele în şedinţa de consiliu local

Consilierii s-au contract pe un Studiu de Fezabilitate privind revitalizarea zonei de la Piaţa Veche (FOTO: Claudiu Tudor)

În cadrul Şedinţei ordinare de joi a Consiliului Local Craiova s-au iscat contre între consilierii locali din partea PNL şi executiv pe marginea unor proiecte. Subiectele care au ridicat întrebări consilierilor locali liberali, aceştia considerând că nu sunt oportune sau mai greu de pus în practică, sunt proiecte cum ar fi reamenajarea Pieţei Vechi – care ar înghiţi șapte milioane de euro – sau scoaterea de la impozitare a unor clădiri aflate în ruină, închirierea unor spaţii aparţinând primăriei la un preţ derizoriu, precum şi numirea a doi administratori neexecutivi în Consiliul de Administrație al Companiei de Apă Oltenia SA.

Şedinţa de consiliu a debutat cu prezentarea de către primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a raportului de activitate pe anul 2018, făcând referire la proiectele finalizate sau aflate în diferite stadii de implementare.
Discuţiile s-au aprins însă de la cu totul alte proiecte aflate pe ordinea de zi a Consiliului Local Craiova, în primul rând de la un Studiu de fezabilitate referitor la proiectul „Revitalizare Centrul Istoric – zona Piaţa Veche – Felix Aderca“. Punerea pe picioare a acestui proiect s-ar ridica la suma de 12.415.647,38 de lei. În expunerea de motive anexată proiectului de hotărâre se arată că „zona Piața Veche – Felix Aderca face parte din centrul istoric al municipiului Craiova și este situată la confluența dintre centrul istoric și centrul nou al orașului. Scopul revitalizării zonei sus-menționate este dezvoltarea orașului, precum și reabilitarea spațiului urban și integrarea lui în zona centrală a Lipscăniei Craiovei (Zona Pilot).
În prezent, zona studiată este destructurată și în paragină ca urmare a dezafectării tarabelor din piață și demolării unor clădiri fără valoarea istorică sau arhitecturală. Ca urmare, zona nu este atractivă pentru comercianți, cumpărători și turiști și nu aduce valoare calității vieții, ci afectează negativ viața locuitorilor din zona centrală și nu continuă activitățile din zona istorică cu impact turistic și comercial.
Având în vedere poziția centrală în cadrul orașului și apropierea de stadionul «Ion Oblemenco», locul de desfășurare a numeroase competiții sportive și meciuri de fotbal care atrag un număr foarte mare de spectatori, se consideră necesară amenajarea unui spațiu urban cu rol de grupare / regrupare a publicului acestor manifestări, dar și ca loc de petrecere a timpului liber și de organizare a unor evenimente de tipul târgurilor tradiționale.
Asanarea și amenajarea zonei va permite realizarea unui spațiu urban pietonal multifuncțional care să permită întâlnirea unor grupuri mari de persoane și organizarea unor evenimente care atrag un număr mare de vizitatori, turiști și localnici (târguri meșteșugărești, târguri organizate cu ocazia unor sărbători religioase, târguri cu specific culinar, târguri de vechituri etc.), revenindu-se astfel la una din funcțiunile din trecut ale Pieței Vechi“.
Pentru a realiza lucrările, Primăria Craiova, urmând specificaţiile studiului de fezabilitate, ar trebui să achiziționeze două terenuri private libere de construcții în scopul de a amenaja spații în aer liber pentru activități comerciale și de alimentație publică, spații pietonale și spații verzi amenajate, astfel încât întreaga zonă a Pieței Vechi să devină un spațiu urban unitar care să atragă turiști și localnici pentru plimbare și distracție, dar și pentru diverse activități publice. Piaţeta ar urma să se întindă pe o suprafaţă de 1.2547 mp.


Consilierii locali din opoziţie au ripostat, tonul dându-l Marian Vasile (foto), consilierul local PNL, care a spus că proiectul nu este oportun.

„Să dai șapte milioane de euro ca să faci o piaţetă, un minicentru istoric din banii craiovenilor, nu se justifică. Dacă vreţi să revitalizaţi această piaţă cu valoare istorică, să o faceţi cu fonduri europene. În plus, să achiziţionezi un teren privat din Craiova cu peste un milion de euro, ca să faci piaţete?! Dacă vreţi să cumpăraţi terenuri, cumpăraţi-le pe cele dintre blocuri, să le facem cetăţenilor locuri de parcare şi locuri de joacă! Noi nu ştim unde vom funcţiona ca primărie dacă intră această clădire în reabilitare şi cumpărăm terenuri private să facem piaţete?! Haideţi de această sumă să facem un spital în Craioviţa Nouă, sunt alte aspecte de rezolvat“, a susţinut Marian Vasile.

Ideea investirii mai degrabă într-un spital a fost susţinută şi de alţi consilieri din opoziţie, care au declarat că nu sunt de acord cu irosirea banilor de la bugetul local. „Nu sunt de acord cu irosirea acestor sume ca să cumpărăm terenuri private, în timp ce noi nu putem să construim un spital pentru copii în Craiova“, a spus Adriana Ungureanu, consilier local PNL.

Aşa ar urma să arate PIaţa Veche, dacă Studiul de fezabilitate se va concretiza

Proprietarii clădirilor scoase de la supraimpozitare, urmăriţi dacă îşi reabilitează imobilele

Tot opoziţia a criticat şi hotărârea de a scoate de la supraimpozitare unele clădiri lăsate în paragină, cerând mai multe lămuriri reprezentanţilor primăriei cu privire la urmările pe care le implică această decizie. Consilierii locali din opoziţie au ridicat următoarea problemă: dacă proprietarii au solicitat eliberarea unui certificat de urbanism, lăsând impresia că vor solicita şi o autorizaţie de construire doar ca să scape de supraimpozitare?

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a încercat să dea un răspuns:

„Hotărârea de a impozita cu 500% am luat-o pentru a-i determina pe unii dintre proprietarii imobilelor lăsate în paragină să dea clădirilor un aspect plăcut. Scopul nostru nu a fost de-a aduce mai mulţi bani la buget. A fost o măsură constructivă, de a-i determina pe proprietari să-şi refacă imobilele. Vom scoate o situaţie de la Urbanism şi Disciplina în Construcţii cu cei care au fost notificaţi, cei care au scos certificate, care au scos autorizaţii, care au renovat sau nu clădirile. Facem o statistică şi urmărim concret proprietarii care au dus sau nu la îndeplinire reabilitarea imobilului sau au solicitat doar un certificat de urbanism şi au rămas în pasivitate“, a menţionat Mihail Genoiu, primarul Municipiului Craiova.

Alte riposte ale opoziţiei au fost cu privire la numirea a doi administratori neexecutivi, în CA al CAO, aceştia fiind selectaţi de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Oltenia în persoana lui Constantin Mitriţă şi Ilie Virgil Daniel. Cei doi vor fi remuneraţi cu suma de 3.587 lei/lunar/brut.
Vehement, consilierul PNL Marian Vasile a mai ridicat o altă problemă, cea a închirierii unor spaţii aparţinând administraţiei locale la un preţ derizoriu. „Sunt ferm convins că nici unul dintre cei care vor vota astăzi, aici, proiectul nu-şi va închiria spaţiul cu 3 euro/mp, când la acest moment astfel de locaţii se închiriază cu 10 euro/mp“, a remarcat Marian Vasile.
Restul proiectelor au fost trecute fără discuţii în şedinţa de consiliu de joi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS