Acasă Local Cuvinte grele în Consiliul Județean, după alocarea a 28,5 milioane de lei...

Cuvinte grele în Consiliul Județean, după alocarea a 28,5 milioane de lei către primării

-

Consilierii județeni au aprobat, joi, repartizarea a aproape 28,5 milioane de lei către cele 112 primării din județ, bani fără de care nu-și pot asigura funcționarea și nu pot face investiții. Un consilier al opoziției a acuzat, însă, că repartizarea nu s-ar fi făcut tocmai corect.

Proiectul privind „repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a cotei de 7,5% din impozitil pe venit pe anul 2019“ a venit la suplimentarea ordinii de zi, astfel că o primă reacție a opoziției a avut loc chiar la începutul ședinței, consilierul PNL Marian Radu replicând că nu li se poate pune în față, cu trei minute înainte de începerea ședinței, un proiect de o asemenea importanță. Ședința, însă, a început fără prea mari discuții, proiectul cu pricina fiind „dezbătut“ ultimul. În fapt, ca și celelalt, a fost citit și supus aprobării pe articole, singurii care au votat împotrivă, motivând tocmai prin faptul că nu li s-a dat răgaz să vadă ce e cu el, fiind consilierii PNL.

23,5 milioane lei pentru comune

Dacă la repartizarea de săptămâna trecută niciun consilier din opoziție nu a comentat, dându-se asigurări că banii sunt alocați pe formule clare, la proiectul de joi spirirtele s-au încins după vot, fiind vorba de alocări pe baza cererilor făcute către CJ Olt de către primari, care au motivat că banii din surse proprii și cei alocați de la guvern pur și simplu nu le ajung. Tocmai aceste solicitări făcute de primari ar fi vrut să le vadă și consilierii PNL, care la ședința trecută au solicitat clar acest lucru și li s-a dat iluzia că vor avea respectiva situație. După votul prin care s-au alocat cei 28,5 milioane de lei, a urmat, în schimb, o discuție ca multe altele până acum.
„Din câte știu, sunt localități care din luna august nu vor mai avea buget. Nu știu cum se vor descurca. Mi se pare o procedură incorectă să pui un proiect atât de complex înainte cu trei minute de ședința în plen. După ce am analizat acest proiect, ne-am dat seama că primarii PNL, localitățile unde sunt primari PNL, au cele mai puține fonduri repartizate. Nu e normal ca la o localitate PSD să dai 500, 600, 700 de mii și la celelalte localități să dai o sută de mii. Mi se pare o mizerie ce se-ntâmplă și-mi pare rău că se-ntâmplă lucrul ăsta. De-asta grupul PNL a votat împotrivă“, a intervenit, la finalul ședinței, consilierul PNL Marian Radu, care a pus din nou în discuție transparența cererilor primarilor. „Nu sunt obligat să vă prezint treaba asta!“, a replicat, în schimb, președintele CJ Olt, Marius Oprescu, care a menționat că repartizarea a avut loc așa cum s-ar fi convenit cu primarii chemați al consultări săptămâna trecută.
„Sunt și localități PSD care primesc la fel de puțin (…). Atunci când au venit primarii la consultări am stabilit următorul lucru: din banii pe care-i primesc de la guvern se scad indemnizațiile cu handicap, se scade fondul de salarii și toată lumea trebuie să aibă 600.000 lei, adică șase miliarde de lei vechi, de funcționare (…) După ce am adus pe toată lumea la 600.000 lei de funcționare, comunele primesc câte-un miliard, municipiile au primit câte zece și orașele au primit câte cinci. Astfel, puteți să vedeți că orașele PSD au aceeași sumă ca orașele PNL, municipii n-aveți, iar comunele, sunt mai bine de 50 de comune PSD, care nu primesc decât 100.000 de lei. Nu e niciun fel de departajare… E o departajare obiectivă, tocmai să asigurăm funcționarea localităților până spre finalul anului. (…) Să știți că din calculele noastre pe care le avem la dispoziție de la Finanțe, de la Trezorerie, cu toate sumele, nu reiese treaba asta (că primăriile ar rămâne fără bani în august – n.r.). E o declarație politică a dumneavoastră“, a spus Oprescu.
Parte din argumentația șefului CJ Olt se regăsește în modul cum s-au alocat banii conform proiectului adoptat, Slatina și Caracal primind, într-adevăr, câte un milion de lei, iar orașele Balș (condus de primar PNL), Corabia, Drăgănești-Olt, Piatra-Olt, Potcoava, Scornicești (PNL), câte 500. La comune, însă, s-a schimbat situația, nouă primind sume de peste 500.000 de lei fiecare, astfel: Baldovinești – 700.000 lei, Gura Padinii – 576.000 lei, Osica de Jos – 839.000 lei, Seaca – 548.000 lei, Spineni – 569.000 lei, Ștefan cel Mare – 798.000 lei, Stoicănești – 600.000 lei, Vișina Nouă (522.000 lei), Vulpeni (600.000 lei).
Au mai primit sume între 400.000 și 500.000 lei: Coteana – 490.000 lei, Dobroteasa – 441.000 lei, Optași Măgura – 400.000 lei, Sîrbii Măgura – 415.000 lei, Șerbănești – 448.000 lei, Tia Mare – 500.000 lei, Vâlcele – 400.000 lei. Peste 50 de comune, în schimb, sunt nevoite să se mulțumească doar cu 100.000 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

REVIEW / Asus ZenBook Duo, laptopul viitorului

Asus ZenBook Duo, laptopul viitorului, este un laptop foarte interesant, care ofera utilizatorului două display-uri, unul tactil, numit ScreenPad™ Plus și unul clasic, cu rezoluție full HD și diagonală de 14 inch.