5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljA condus băut şi fără permis şi a fugit de poliţişti

A condus băut şi fără permis şi a fugit de poliţişti

Procurorii craioveni au dispus, ieri, reţinerea unui bărbat de 39 de ani, acuzat că s-a urcat la volanul unui BMW băut şi fără permis, a fugit de poliţiştii care încercau să-l tragă pe dreapta, după care a provocat un accident.
Totul s-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni, când şoferul a fost urmărit de oamenii legii pe mai multe străzi din Craiova. „O patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 2 Poliție a efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism care circula pe strada Bucura, din municipiu. Întrucât acesta nu a oprit la semnalele efectuate, s-a procedat la urmărirea lui de către poliţişti, iar pe strada Oltenița, din cauza vitezei, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu alte două autoturisme care erau parcate“, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.
După accident, poliţiştii au reuşit să pună mâna pe şoferul fugar, acesta fiind Adrian Pascu, de 39 de ani, din Craiova. În faţa poliţiştilor, bărbatul a explicat că nu are permis şi, mai mult decât atât, oamenii legii au stabilit că era băut. „Bărbatul a declarat că nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care persoana în cauză a fost condusă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei“, au mai explicat poliţiştii doljeni.
Aceştia din urmă mai spun că, după ce a fost audiat de un procuror, craioveanul de 39 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul prelevării de probe biologice. Suspectul urmează să fie dus la Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS