Acasă Local Gorj Se circulă între Novaci şi staţiunea Rânca, dar cabanierii sunt nemulţumiţi

Se circulă între Novaci şi staţiunea Rânca, dar cabanierii sunt nemulţumiţi

-

Drumul înspre Staţiunea Rânca a fost redeschis circulaţiei publice, însă cabanierii sunt nemulţumiţi pentru că traficul rutier pe DN 67C este deschis doar pentru categoriile de autovehicule cu masa de până la 7,5 tone. Acest lucru nu este pe placul administratorilor de pensiuni şi hoteluri din zonă, care aşteaptă un număr mai mare de turişti, mai ales că se apropie finalul de săptămână şi va avea loc şi prima competiţie de schi şi snowboard a sezonului. Potrivit reprezentanţilor Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu, între kilometri 26 şi 34+800 se circulă în regim de iarnă. DN 67C a fost închis marţi dimineaţă, ca urmare a viscolului puternic. Vremea s-a schimbat în bine, iar utilajele de deszăpezire au putut să intre pe şosea şi să înlăture zăpada adusă de vântul puternic. În zonă rămân mai multe utilaje, având în vedere că pe un tronson însemnat carosabilul este acoperit cu zăpadă. Drumarii le recomandă şoferilor să nu urce la Rânca dacă nu au maşinile echipate în mod corespunzător.

ȘTIRI VIDEO GdS