17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTânăr din Ghidici premiat de regina Marii Britanii

Tânăr din Ghidici premiat de regina Marii Britanii

Cornel Micu a primit Medalia de Aur de la regina Regatului Unit al Marii Britanii

Cornel Micu, tânărul care are rădăcini în comuna doljeană Ghidici, a fost premiat, duminică, 3 februarie, de regina Regatului Unit al Marii Britanii, care i-a acordat medalia de aur ca urmare a faptului că a obţinut cele mai bune rezultate în perioada studiilor la KES Academy Sixth Form. Cornel a spus că, de obicei, aceste rezultate sunt obţinute de englezi. El a reuşit să facă performanţă în cei doi ani de studiu adaptându-se din mers la un nou sistem educaţional, iniţial fiind format în Italia. Premierea a avut loc la Palatul Sandringham, reşedinţa de iarnă a familiei regale. Momentul a avut o încărcătură emoţională aparte.

Premierea lui Cornel Micu cu Medalia de Aur de către regina Elisabeta a II-a a fost anunțată de presa din Anglia încă de la începutul anului, tânărul din județul Dolj fiind prezentat ca un student ce a impresionat repede staff-ul de la KES Academy Sixth Form (Academia Regele Edward al VII-a) din King’s Lynn. Cornel a studiat iniţial în Italia, până în clasa a X-a, iar apoi s-a mutat cu familia în Anglia, adaptându-se la un nou sistem educaţional. A reuşit să fie însă absolventul de studii liceale cu cele mai bune rezultate, iar vestea că va fi premiat de regina Marii Britanii a primit-o de la managerul KES Academy. Cornel Micu spune că a avut emoţii pentru marea întâlnire, însă momentul a fost unul de mare bucurie, fiind împărţit cu întreaga familie.
„Am aflat în luna decembrie că voi fi premiat de Majestatea Sa şi am fost destul de emoţionat. Nu mi-am făcut un discurs pentru că nu ştiam cum o să decurgă întâlnirea. Momentul celor mai intense emoţii a fost când am intrat la regină. Ne prezenta cineva şi dădeam mâna cu Majestatea Sa. În acele momente de prezentare am primit şi medalia. Mi-a fost înmânată chiar de Majestatea Sa, care a fost extrem de primitoare, şi prin felul de a fi şi cum a vorbit m-a făcut să fiu calm şi să mă bucur de acel moment. Felul de a comunica al reginei era foarte încurajator, adică nu a fost doar să adreseze întrebări urmate de liniştea în care să dau un răspuns. Era foarte apropiată, fără să mă facă să mă simt emoţionat. Discuţiile au fost conduse de Majestatea Sa şi au fost despre cum am ales materiile de studiu, apoi cum m-am mutat din România în Italia şi apoi în Anglia, dar şi ce planuri am pentru viitor. Cred că întâlnirea a durat aproape 15 minute, dar nu pot spune exact, pentru că acolo pur şi simplu am pierdut noţiunea timpului“, a povestit tânărul.
Premiul are o însemnătate aparte. „Din câte am aflat, sunt primul european care obţine acest premiu. A mai fost, în urmă cu câţiva ani, o fată din China care a obţinut această medalie, dar, în general, au fost obţinute de englezi. Pentru mine, medalia semnifică o răsplată pentru munca mea, dar şi o inspiraţie pentru viitor, îmi arată importanţa seriozităţii în orice activitate“, a mai spus Cornel Micu. Premierea s-a derulat la Palatul Sandringham, reşedinţa de iarnă a familiei regale. Pentru Cornel a fost prima dată când a avut ocazia să o vadă pe regină, faţă în faţă.
La ieşirea din curtea palatului familiei regale, Cornel a dat mai multe interviuri pentru presa engleză. Despre faptul că a fost premiat au aflat şi o parte din colegii săi de la Imperial College, unde studiază acum, fiind student în primul an. „La Imperial College suntem foarte mulţi în clasă. Suntem 200 de studenţi. Am fost felicitat de colegii apropiaţi“, a spus tânărul.

Cornel Micu, împreună cu familia sa, după premierea de la Palatul Sandringham

Cum este sistemul de învăţământ din Marea Britanie

Sistemul de învăţământ din Marea Britanie este mult diferit de cel românesc, a povestit Cornel. „Liceul are două etape. În primii trei ani, se studiază mai multe materii. Numărul disciplinelor de studiu variază în funcţie de şcoală şi de specializare. Eu am studiat 11 discipline. La sfârşitul celor trei ani, se susţin examene şi se aplică pentru etapa următoare, numită Sixth Form, care durează doi ani. La Sixth Form, cursantul studiază trei-patru materii, dar aprofundat. Două dintre ele sunt obligatorii, în cazul meu au fost matematica şi matematica avansată. Am mai avut de ales alte două discipline, şi am optat pentru italiană şi informatică. Pentru cele patru materii aveam 25 de ore pe săptămână. Aveam şi zile când erau poate două cursuri pe zi, unul de două ore şi unul de o oră. Este ceva diferit de sistemul educaţional din Italia, unde se pune accent pe studiul general al mai multor discipline. Şi în România ştiu că se pune accent pe studiul general“, a spus Cornel Micu.
În Marea Britanie, elevii sunt evaluaţi diferit. „În sistemul educaţional din Anglia nu se dau teme. Este responsabilitatea studentului să lucreze. În primii trei ani, elevii dau teste, dar nu sunt scoşi la tablă. În ultimii doi ani, nu se mai dau teste şi note. Se susţin examene de absolvire, iar notele contează pentru a obţine locul la facultate. Au fost însă peste 30 de ore de examen. De exemplu, la italiană am susţinut două examene scrise, fiecare cu o durată de două ore şi jumătate, la informatică – două examene tot de câte două ore şi jumătate. La matematică au fost mai multe examene. Au fost 12 capitole şi am dat examen din fiecare capitol. Nu am făcut pregătire suplimentară cu profesori“, a mai spus Cornel Micu.
Pe perioada şcolii, elevii din Marea Britanie sunt implicaţi în diverse activităţi pentru şcoală. „Ceva inedit este că elevii de aici ajută şcoala. De exemplu, în pauze eu supravegheam anumite zone ale şcolii, ajutam studenţii mai mici la matematică. Am avut de ajutat şi un student român care avea nevoie de cursuri suplimentare de limba engleză. Şi eu am primit ajutor din partea şcolii. Eu nu ştiam cum funcţiona sistemul şi atunci aveam foarte multe întrebări pe care le adresam profesorilor sau staff-ului. Mereu stăteau să îmi explice“, a povestit Cornel. Tânărul a mai spus că, în perioada liceului, săptămânal, toţi elevii aveau o jumătate de oră în care profesorii veneau şi le ţineau discursuri motivaţionale, prezentându-le oportunităţile pe care le au pentru dezvoltarea personală şi profesională.

Medalia primită de Cornel Micu din partea reginei Elisabeta a II-a

Cum este la Imperial College

În prezent, Cornel Micu este student la Imperial College din Londra, unde a urmat specializarea Inteligență Artificială, din cadrul domeniului Informatică. Admiterea a fost un proces de durată.
„Admiterea la facultate este un proces de durată, care începe în perioada liceului. De exemplu, dacă eu am terminat studiile în vara lui 2018, trebuia să fiu deja admis la facultate în ianuarie 2018. Am susţinut mai întâi un test online şi pe baza rezultatelor am trecut mai departe, la interviu, care este susţinut cu un profesor de la facultate. După această etapă, am avut locul garantat, însă condiţionat de obţinerea unor rezultate la examenele finale de absolvire a liceului. Mi-au cerut să obţinut A+ la matematică avansată şi A la matematică şi informatică“, a explicat Cornel.
Şi sistemul educaţional superior este diferit. „La facultate avem cursuri teoretice şi tutoriale practice. Miercurea avem o oră şi în rest sunt evenimente organizate de diferite cluburi. Eu particip la evenimente organizate de facultatea de informatică. De exemplu, ne întâlnim cu reprezentanţi de la diferite companii, care ne dau diferite probleme pe care trebuie să le rezolvăm. Cu aceste ocazii, cunoaştem şi studenţi noi“, a precizat Cornel Micu.
Pentru viitor, el ia în calcul două situaţii: fie să se angajeze după finalizarea studiilor, fie să continue studiile cu un program de cercetare de încă doi ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS