8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCinci cazuri de gripă confirmate la Spitalul Judeţean Slatina

Cinci cazuri de gripă confirmate la Spitalul Judeţean Slatina

Numărul pacienţilor care s-au prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina şi la care a fost confirmată prezenţa virusului gripal a ajuns, ieri, la cinci, în timp ce pentru alţi 27 de bolnavi există suspiciunea că au virusul gripal, a precizat directorul medical al spitalului, medicul Andrei Ştefănescu.
Acesta a declarat ieri, pentru Agerpres, că mai multe secţii ale spitalului, printre care Infecţioase, Pediatrie şi Boli Interne, sunt ocupate la capacitate maximă, în contextul creşterii numărului pacienţilor cu afecţiuni respiratorii.
„A crescut numărul de internări la Infecţioase, Pediatrie şi Boli Interne, în condiţiile în care în sezonul rece sunt mai mulţi pacienţi cu afecţiuni respiratorii. Aceste secţii sunt aglomerate în prezent, însă nu este exclus să se aglomereze şi mai mult dacă vor fi mai multe internări decât externări. În ceea ce priveşte cazurile de gripă, avem cinci cazuri confirmate şi 27 de cazuri de suspiciune de gripă“, a spus directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
Pacienţii cu gripă confirmată de analizele de laborator, cât şi cei cu suspiciune au o evoluţie favorabilă a stării de sănătate.

Vaccinarea antigripală este potrivită şi în ianuarie

Vaccinarea antigripală este importantă chiar şi în luna ianuarie, spune preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, precizând că sezonul gripal a debutat mai devreme în acest an decât anul trecut. Copiii cu viroze respiratorii trebuie să fie examinaţi de medic şi să nu ia antibiotice.
„Vaccinarea este potrivită şi acum, în luna ianuarie, pentru persoanele care nu au reuşit să se vaccineze până în momentul de faţă. Este o durată între momentul vaccinării şi apariţia protecţiei. Practic, cu cât mai repede, cu atât mai bine. (…) Faţă de anul trecut, cazurile de gripă au apărut în număr mare mai devreme, dar de obicei acest lucru nu înseamnă că sezonul va fi mai rău, ci că probabil va fi mai scurt decât cel de anul trecut“, a spus, pentru Mediafax, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila.
Vaccinarea este recomandată în special pentru pacienţii care au afecţiuni cronice, boli respiratorii, diabet, dar şi pentru toate persoanele de peste 65 de ani, femeile gravide şi copiii de peste şase luni.
În farmacii există două tipuri de vaccinuri, trivalent şi tetravalent.
Dacă cineva are o viroză, atunci este important să se adreseze medicului de familie şi să nu meargă într-un colectiv.
Şapte persoane şi-au pierdut viaţa din cauza gripei de la începutul acestui sezon. Niciuna dintre acestea nu era vaccinată antigripal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS