(Foto: Lucian Anghel)

Gazeta de Sud şi clubul de fotbal Universitatea Craiova au dăruit un cadou de suflet celui mai vârstnic abonat al cotidianului oltenilor de pretutindeni, acesta fiind şi un mare fan al echipei de fotbal. Este vorba de un veteran de război de 99 de ani, Emanoil Gomoi, care după o viaţă de muncă şi sacrificii a ajuns să-şi trăiască bătrâneţile singur. Cadoul: un tricou cu autograf oferit de căpitanul Universităţii, Alexandru Mitriţă.

Cum am trecut pragul casei am simţit că timpul încremenise demult. Nici un sunet nu străpungea liniştea ce se instalase fără să ceară voie. Am bătut la uşă şi nu s-a întâmplat nimic. Ne-a întâmpinat doar scârţâitul balamalelor neunse. Am împins uşa întredeschisă şi l-am văzut pe bătrân aşezat pe scaun în dreptul unei mese din lemn. „Intraţi, intraţi, de când vă tot aştept!“, ne spune veteranul, sprijinându-se cu palmele de colţul mesei, încercând să se ridice. Frigul se strecura uşor în încăpere. Geamurile erau ornate cu mici flori de gheaţă pe care căldura sobei nu reuşea să le îndepărteze. Pentru a ne face să ne simţim ca acasă a mai aprins ochiul unui aragaz. Chipul lui înseninat ne-a făcut să înţelegem că avea multe să ne povestească. Ne-a arătat ziarele aranjate cu mare grijă pe masa de lemn: „De douăzeci şi ceva de ani sunt abonat la Gazeta de Sud. Sunt de la început, de când s-a înfiinţat ea“. În fiecare colţ al bucătăriei erau aşezate pagini din ziar.
Pentru bătrân, viaţa nu a fost deloc uşoară. A învăţat ce înseamnă suferinţa încă din fragedă pruncie. La numai trei ani şi-a pierdut mama, iar la 13 ani deja muncea departe de casă. Războiul a lăsat urme adânci atât pe trupul lui, cât şi în suflet. „Am fost în Rusia la minus 30 de grade Celsius. În serviciul meu, în 41 de ani şi 7 luni de muncă, a fost foarte greu şi am fost de două ori decorat cu Ordinul Muncii, decret semnat de Nicolae Ceauşescu. A fost muncă multă“, ne povesteşte veteranul.
Pentru a-şi îndulci amarul vârstei încearcă să se țină strâns de clipele frumoase ale vieţii, chiar dacă ele adâncesc mereu răni ce nu pot fi închise. Pierderea nedreaptă a tuturor oamenilor pe care i-a iubit îi sfâşie inima. A fost mai întâi soţia, au urmat cei şase fraţi, şi, mai greu de suportat decât orice război, a fost pierderea unicului fiu. „Am avut un singur fiu, iar acesta a fost celebru. A fost profesor de muzică, solist-bariton la Opera Română. A cântat la Viena şi la Milano. Atunci când era în culmea fericirii a murit de cancer, la 40 de ani. El şi soția lui au murit unul după altul“, povesteşte bătrânul cu ochii în lacrimi şi cu vocea tremurândă.

Universitatea Craiova, iubirea de o viaţă

Zâmbeşte când îl întrebăm de pasiunea lui, fotbalul, de Universitatea Craiova. Inima i se deschide, chipul i se înseninează şi începe să ne povestească sprijinându-se relaxat de soba din spatele lui. „Am fost pe stadion din 1935, vă închipuiţi? Sunt de 85 de ani pe stadion, am fost alături de Craiova oriunde s-a dus. Urmăresc echipa cu pasiune, nu ratez nici un meci, niciodată, iubesc Craiova!“, ne spune acesta dintr-o suflare. Apoi continuă. „Să vă spun! Am fost la inaugurarea stadionului. Este o frumuseţe. Într-adevăr, Craiova este oraşul cel mai sportiv din ţara noastră. Are toate disciplinele sportive, care merg bine-bine. Pe cei din «Campioana unei mari iubiri», pe toţi i-am cunoscut. Am urmat echipa prin ţară, pe la diferite meciuri. Când au promovat ei, prin 1965, în divizia A. Un meci extraordinar care s-a disputat în baraj la Râmnicu Vâlcea. Nu pot să vă mai spun că au fost 20.000 de craioveni la meci. Au învins atunci. Spectatorii au rupt gardurile“, povesteşte el.
Urmărea cu sufletul la gură fiecare meci al echipelor craiovene. Fiecare zi de meci era una specială, în care toți craiovenii se adunau pe stadion să-şi susţină echipa preferată.
„Eu am lucrat în comerţ, iar comerţul avea o echipă, Generala se numea. Mai avea două echipe în Divizia B, pe Rovine şi Craiovan, care au jucat aici foarte multe meciuri. Craiova avea fotbalişti nemaipomeniți, Rovine Griviţa care îl avea pe Niculescu… Atunci când avea lovituri libere de la 20 – 30 de metri deveneau goluri. Se ducea, făcea un muşuroi de pământ şi punea mingea. Când o lovea se ducea rostogolindu-se direct în poartă. Îmi aduc aminte de stadionul vechi al CFR-ului, care era cu gard de scândură, dar spectatorii nu mai aveau loc pe stadion. Se urcau în pomii din jur. Gardul era îngăurit cu cuţitul, iar în zilele de meci erau armate călare să păzească“, mai spune bătrânul. Veteranul îşi aminteşte de golurile spectaculoase ale fotbaliştilor lui preferaţi: „Cel mai mult mi-a plăcut Balaci, care a jucat şi la Madrid cu Naţionala României şi a marcat trei goluri şi n-au avut ce-i să-i facă. Nu mai vorbesc de Ştefănescu…“.

Sfaturi pentru Mangia, la 99 de ani

Îi admiră pe toţi jucătorii de la Universitatea Craiova, dar mai cu seamă pe Mitriţă. Îi pare rău atunci când echipa pierde meciuri uşoare şi îl sfătuieşte pe antrenor să îşi conducă echipa la victorie. „Din echipa cea nouă îmi place de Mitriţă. Majoritatea sunt forte buni, dar de multe ori
pierd meciuri uşoare şi înving echipe tari. Au mâncat bătaie la Sfântul Gheorghe, de la o echipă mult inferioară lor, şi înving alte echipe bune. Îl sfătuiesc pe antrenor să-i conducă la victorie şi toate meciurile să le trateze cu atenţie. Jucătorii să fie atenţi să nu piardă mingea. Ei loviturile libere nu le fructifică, joacă împrăştiat. Adică în atac, numai 5 – 6 jucători, acolo unde ar trebui să fie 10 jucători, iar în apărare rămân 4 – 5 contra zece apărători şi nu au niciodată şansa de a fructifica o minge. Cu toate acestea, avem jucători formidabili. Suntem pe locul 3, am câştigat Cupa anul trecut, poate o să o câştigăm şi anul acesta. La campionat nu mai avem nicio şansă, sunt Clujul şi Steaua înaintea noastră, au 5 – 6 puncte. Nici ei nu vor mai mult, par mulţumiţi pentru locul pe care îl au“, spune el intrând puţin în pielea antrenorului.

Felicitări pentru Alex Mitriţă

La un moment dat se aude scârţâitul uşii. Intră cineva. Jucătorul lui preferat, Alexandu Mitriţă, îi trece pragul casei pentru a-i oferi un tricou cu propria semnătură. Vădit emoţionat, bătrânul încearcă să se ridice, dar emoţiile îi pun stăpânire pe picioare. Cu inima plină de bucurie, îl felicită pe cel care i-a adus o aşa mare bucurie. „Te felicit pentru toate golurile date. Dai nişte goluri extraordinare! Te felicit şi îţi urez un an fericit şi titlul de golgheter al ţării!“.
Căpitanul Universităţii Craiova, Alexandru Mitriţă, a fost emoţionat când i-a înmânat cadoul bătrânului. „Mă simt foarte fericit. Mă bucur că am făcut acest cadou, într-un fel mă şi mir că a ajuns la o asemenea vârstă de 99 de ani. Îmi doresc să ajung şi eu la aceeaşi vârstă. Mă bucur mult că urmăreşte meciurile Craiovei“, a declarat el.
Cu lacrimi în ochi, cel mai în vârstă cititor al Gazetei de Sud a spus că este o amintire pe care nu o va uita niciodată. „Nu aş putea să trăiesc fără Gazeta de Sud. A intrat în sufletul meu să citesc ştirile în fiecare zi. Sunt interesante. Pagină cu pagină de la publicaţii la articole interesante de ştiinţă. Îmi place la Gazeta de Sud că în paginile ei are şi cultură, învăţăminte, cum să ne purtăm şi cum să ne întreţinem viaţa. Gazeta de Sud nu poate lipsi nicio zi din viaţa mea.
Vă mulţumesc din suflet! Este o onoare pentru mine! E o amintire grozavă, cât voi trăi o voi ţine minte. Nu mă aşteptam la aşa ceva“, a spus el emoţionat.

Beatrice Spătaru
Este ceea ce a ascultat, a văzut, a simţit şi a gândit, fascinată în aceeaşi măsură de culoare, sunet şi cuvânt. E fericită că are puterea să aprecieze frumosul oriunde s-ar ascunde acesta. Gazeta de Sud este pentru ea o echipă fantastică ce o impulsionează să vină cu idei frumoase şi creative.