15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDe ce ascunde primăria expertiza gazonului de pe „Oblemenco“?

De ce ascunde primăria expertiza gazonului de pe „Oblemenco“?

Desele critici la adresa gazonului stadionului „Ion Oblemenco“, apărute încă de la inaugurarea arenei de 55 de milioane de euro (noiembrie 2017), au făcut ca Primăria Craiova să comande o expertiză a suprafeţei de joc, la scurt timp de la preluarea mentenanţei acestuia (iunie 2018). Starea gazonului a fost proastă de la bun început, a mai dat şi unele semne de revenire, dar el este încă departe de standardele europene. Când a fost chestionat în Consiliul Local în legătură cu gazonul, primarul Mihail Genoiu a venit cu o serie de explicaţii de natură tehnică, dar a ţinut să repete un aspect: acela că „problema nu este în braţele primăriei şi ale consiliului local, ci este strict responsabilitatea constructorului“. Cu toate acestea, gazonul a fost supus unei expertize tehnice la solicitarea şi pe banii primăriei, pentru că s-a dorit să se ştie exact care este problema cu firul de iarbă şi stratul de dedesubt. Expertiza a fost comandată în luna august, primăria a intrat în posesia concluziei expertului la sfârşitul lunii octombrie, însă nu a făcut public rezultatul.
Ce a dorit, de fapt, să afle primăria? Cum stă gazonul din punct de vedere al sănătăţii plantei, al sănătăţii solului, al acidităţii lui, al straturilor de nisip, a granulaţiei şi a tot ceea ce este dedesubt. Şi a aflat, dar nu a făcut şi public rezultatul integral al expertizei. La începutul lunii noiembrie, primarul Genoiu ieşea, totuşi, în presă cu o declaraţie legată de rezultatul acestei expertize, anunţând că ea a scos în evidenţă două probleme: nivelul ridicat al pânzei freatice, care ar trebui ţinută sub control cu pompe speciale, şi calitatea apei folosite la udarea gazonului, care ar conţine o substanţă ce afectează planta. Edilul mai preciza că, în consecinţă, „s-a trecut la udarea gazonului cu apă de la sistemul public de alimentare“ şi că, în rest, „nu trebuie decât respectate toate indicaţiile din cartea tehnică“. „Partea bună este că la ora actuală gazonul arată mai bine, situaţia s-a îmbunătăţit şi sperăm că atâta vreme cât vom respecta recomandările experţilor nu vor mai apărea probleme“, mai explica Mihail Genoiu.

Comunicarea expertizei, o „informaţie complexă“

Edilul nu a pomenit însă nimic de concluziile expertului cu privire la starea actuală de sănătate a firului de iarbă, la felul cum arată straturile de dedesubt, la felul cum a fost montat gazonul şi, până la urmă, dacă se poate face cineva vinovat de starea gazonului de pe „Oblemenco“. Pentru a afla toate datele din expertiză şi a le face publice, Gazeta de Sud a cerut oficial Primăriei Craiova, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, să i se comunice integral rezultatul expertizei tehnice efectuate la gazonul stadionului „Ion Oblemenco“. În subsidiar, GdS a mai cerut costul acestei expertize şi fondurile din care a fost plătită. Solicitarea a fost făcută în data de 13 noiembrie, iar răspunsul a venit după exact zece zile, în data de 23 noiembrie, termenul legal în care o instituţie publică trebuie să ofere un răspuns. Pentru că am solicitat doar un document oficial, în conţinutul său integral, fără niciun fel de altă interpretare, ne-am aşteptat să primim această informaţie.
Răspunsul primăriei a fost însă unul surprinzător: „Vă informăm că informaţiile solicitate nu au putut fi expediate în termenul iniţial de zece zile datorită complexităţii acestora, urmând să vă parvină în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii dumneavoastră“. Cu alte cuvinte, comunicarea textului integral al unei expertize este considerată de primărie o informaţie complexă, care are nevoie de 30 de zile pentru a fi transmisă. Ce s-ar fi întâmplat însă dacă am fi cerut informaţii tehnice despre imobile şi terenuri aflate în domeniul public înainte de 1990, spre exemplu? Am fi aşteptat luni întregi după un răspuns? Având în vedere că solicitarea GdS era una simplă, nu putem decât să ne întrebăm de ce ascunde primăria expertiza gazonului de pe „Oblemenco“? Un mister pe care îl vom desluşi, cel mai probabil, după alte 20 de zile, când ar trebui să primim informaţia solicitată, pe care Primăria Craiova este obligată de lege să o ofere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS