Cum au fost tocați cei 300.000 de euro din afacerea „SJU Craiova“

Lucrările de reparații la SJU Craiova îngreunează activitatea de la etajul V al spitalului


GdS continuă seria dezvăluirilor legate de afacerile pe bani publici în sistemul de sănătate. În episodul de astăzi, vom afla cum au fost tocați 300.000 de euro plătiți de CJ Dolj pe un contract de reparații la etajul V al Spitalului Județean de Urgență Craiova. Personajul din spatele afacerii opera prin interpuși, firma sa fiind urmărită de creditori pentru datorii de 3,8 milioane de euro. Mare parte din banii virați de CJ Dolj erau retrași în numerar de la două bancomate din Craiova. Cardul firmei era folosit și la mall.

În primăvara anului 2016, Consiliul Județean (CJ) Dolj a demarat procedurile pentru achiziția unor servicii de reparații la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova. Contractul, semnat în data de 30 octombrie 2016, a fost încredințat prin procedura simplificată a selecției de oferte unei asocieri de firme conduse de Aberscka SRL. Firma se angaja să facă reparații la etajul V al spitalului (unde se găsesc trei clinici de chirurgie), precum și la casa lifturilor de la parter și etajele I, III, IV și VII. Nota de plată avea să se ridice în cele din urmă la peste 300.000 de euro.

După parafarea documentelor, firma Aberscka nu a mai respectat termenul de execuție de nouă luni asumat prin contract.

Lucrările se derulează și în prezent, printre medici și pacienți. Povestea a fost relatată pe larg în GdS („Lovitură chirurgicală la Spitalul de Urgență Craiova“ – 12 iunie 2018). Pe scurt, în spatele firmei Aberscka se află omul de afaceri Gheorghe Ivănescu, a cărui societate (Prohaus SRL) era la acea dată în pragul falimentului din cauza unor datorii de 3,8 milioane de euro. Prohaus a fost în trecut abonată la contracte pe bani publici, lucrând inclusiv pentru Primăria Craiova, către care are datorii de 2,13 milioane lei.

Cardul firmei, folosit la mall și la Poiana Brașov


Schema afacerii este extrem de simplă. Cu câteva luni înainte de licitația organizată de CJ Dolj, familia Elena și Dan Obeanu, finii lui Ivănescu și interpuși ai acestuia, au cumpărat firma Aberscka. În calitate de lider al unei asocieri cu două societăți cunoscute în Craiova, Aberscka a câștigat contractul de 300.000 de euro de la CJ. La scurt timp, firma a fost transferată către Irina Rotaru, o tânără de 28 de ani originară din Târgu Jiu, însă Dan Obeanu a rămas administrator în acte până în 20 septembrie 2017. Ulterior, societatea a fost preluată de Mihai Tuță și Ion Murărescu – care a devenit și administrator. Artizanul tranzacțiilor prin care Aberscka SRL și-a schimbat acționariatul este un cunoscut avocat din Craiova cu conexiuni în mediul de afaceri, politică și sistemul judiciar, despre care vom avea ocazia să vorbim mai pe larg în episoadele viitoare. Lucrările la SJU Craiova au debutat cu probleme, iar în cursul anului 2017 nașul Ivănescu și finul Obeanu s-au certat. Obeanu acuză că Ivănescu era cel care lua toate deciziile în firmă, documentele societății, ștampilele și cardul stând în permanență la acesta. „Mi-a spus ca nu cumva să-mi vină vreo idee când văd atâția bani și să fug cu ei“, afirmă Obeanu. Familia Ivănescu ar fi fost cea care golea în permanență cardul de sumele virate în cont de CJ Dolj. Potrivit unor extrase de cont, în cursul anului 2017, o parte din bani mergeau către asociați și unii furnizori. Sume consistente însă au fost scoase în numerar prin retrageri frecvente, în limita a 6.000-7.000 lei/extragere, de la două bancomate din Craiova. Retrageri au fost făcute în numerar și de la un bancomat din Poiana Brașov, imediat după Revelionul 2016-2017. Cardul a fost folosit și la comercianți, în Billa și Electroputere Mall. Foarte interesante însă sunt unele încasări de zeci de mii de euro de la Prohaus, firma lui Ivănescu urmărită la acea vreme de creditori. Banii aceștia se evaporau de regulă în aceeași zi în care intrau în cont.

Haos în acte și semnături suspecte de fals

Între timp însă, lucrările de la etajul V al SJU Craiova avansau foarte greu. În consecință, reprezentanții CJ Dolj au convocat în data de 19 ianuarie 2018 o ședință cu reprezentanții firmelor implicate în proiect. La masă cu autoritățile a stat și Gheorghe Ivănescu, care formal avea calitatea de reprezentant al firmei Aberscka. Pentru a-și dovedi această calitate, afaceristul a prezentat o împuternicire nedatată, semnată de „asociatul unic“ Irina Rotaru, care la acea dată nu mai avea nici o legătură cu Aberscka, firma fiind patronată în acte de Mihai Tuță. În urma ședinței a fost întocmită o minută semnată de Ivănescu, dar fără ștampila firmei Aberscka, prin care societatea se angaja să cedeze lucrările pe care le mai avea de executat către unul dintre asociați. În cursul anului 2017, Aberscka înștiințase CJ Dolj că este de acord ca prestațiile asociatului cu pricina să fie plătite direct în conturile acestuia. Semnătura de pe această înștiințare nu este însă cea a administratorului de la acea vreme, Dan Obeanu. Ea seamănă mai degrabă cu cea a lui Gheorghe Ivănescu. O expertiză grafologică ar putea stabili adevărul. Cum Aberscka nu mai are decât 0,01% din acest contract, banii virați în 2018 au intrat direct în conturile acelui asociat. Cu creditorii pe cap, fostul administrator Dan Obeanu a bombardat CJ Dolj cu solicitări de informații, încercând să afle de ce nu sunt bani în conturile Aberscka, pentru a putea fi plătiți creditorii. Nu a primit răspunsuri concludente. Interesant este că, deși lucrările trenează de doi ani și termenul de finalizare a fost de mai multe ori depășit, CJ Dolj nu a perceput nici un fel de penalizări. Dan Obeanu a depus o plângere penală la Parchet, iar în dosarul astfel constituit se efectuează deocamdată cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Dosarul se află în lucru la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) din cadrul IPJ Dolj. GdS a încercat în permanență să obțină un punct de vedere și din partea familiei Ivănescu, însă aceștia nu au fost de găsit.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 3 octombrie 2018

Actualitate

» Cioloş despre Dăncilă: o demisie de urgenţă ar fi un minim act de bun-simţ
» Un influent om de afaceri, Andreas Ritzenhoff, candidează contra Angelei Merkel la şefia CDU
» Referendum: Val de retrageri ale preşedinţilor de secţii de votare. Sute de preşedinţi de secţii cer înlocuirea
» Donald Trump, anchetat pentru fraudă fiscală după dezvăluiri făcute de New York Times
» O firmă care a vândut pâine cu pliante pro-referendum, amendată
» Cum va fi vremea până sâmbătă
» Vâlcov şi Pop, sancţionaţi de CNCD pentru limbajul care i-a adus atingere lui Iohannis
» Premiul Nobel pentru Chimie, acordat pentru trei cercetători din SUA şi Marea Britanie
» Ministrul Finanţelor se spală pe mâini de problema creşterii inflaţiei: Are cauze exogene sferei de răspundere a Guvernului sau a BNR
» Sub 10% din casele de marcat au fost înlocuite și sunt în funcțiune. Ministerul Finanțelor atrage atenția că nu se vor modifica termenele
» Deputaţii Parlamentului European cer României să respecte independenţa sistemului judiciar şi să continue lupta împotriva corupţiei
» Un şofer român de tir şi-a ucis un coleg moldovean, tatăl a doi copii, într-o parcare din Belgia
» VIDEO Caz grav de sclavie în Germania. Român obligat de angajator să doarmă pe bancă, în pădure
» Camera Deputaţilor a decis amânarea cu o săptămână a dezbaterilor pe legea offshore
» Peste 650 de şoferi au rămas ieri fără permis

Dolj

» Dramele de la căminul de bătrâni din Craiova
» Asociațiile de proprietari, dezorientate de noua lege
» Au ajuns în arest după ce au „ușurat“ un bătrân de 8.000 de lei
» Femeia care și-a sugrumat copilul va fi internată
» Modernizarea străzilor din Bănie a trecut la proba practică
» Referendumul împarte copiii în două: unii la școală, alții liberi
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Tânăr care a condus fără permis, internat într-un centru educativ
» Craiova: Cercetat pentru conducere fără permis şi refuzul de prelevare de mostre biologice
» Dolj: Razie pe şoselele din judeţ
» Craiova: Arestaţi preventiv pentru înşelăciune
» Doljean urmărit internaţional, prins în timp ce intenţiona să fugă din ţară
» Craiova: Încep înscrierile pentru programul “Solidaritate”
» O nouă ediţie a Nopţii Albe a Galeriilor are loc şi la Craiova

Gorj

» Gorj: Campanie împotriva fraudelor electorale la referendum
» Vizita preşedintelui României, Klaus Iohannis, la Târgu Jiu, nu a fost confirmată oficial
» Gorj: Accident rutier cu o victimă la Târgu Jiu

Mehedinţi

» Mehedinţi: Campania door to door de informare și vaccinare ROR la Strehaia
» Mehedinţi: Şi-a înjunghiat soţia de mai multe ori, în parcarea unei societăţi comerciale
» Mehedinţi: Accident cu victimă în Buiceşti

Vâlcea

» Vâlcea: Minor dispărut de acasă, găsit de poliţişti

Sport

» Florin Spânu vrea Filiașiul pe primul loc
» Gorjenii, optimiști înainte de UTA
» Eugenia Anghel, cu gândul la Mondiale și Olimpiadă
» Fotbal / Liga Europa, etapa a 2-a
» Fotbal / Ştefan Radu vrea să-şi încheie cariera la Lazio
» Fotbal / FRF a anunțat programul optimilor de finală ale Cupei României

Bani & Afaceri

» Controverse pe noul Start-up Nation înainte de lansare

Sanatate

» Oboseala cronică – remedii
» Cum prevenim răceala și gripa

Educatie

» Sindicaliștii din educație amenință cu blocarea ordinului prin care 4.000 de angajați din învățământ vor fi concediați, dacă Guvernul nu anulează actul administrativ

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Arma letală a lui Hitler. Cu o viteză de 5.600 km/h, a provocat oroare în Europa
» REŢETA ZILEI: Vinete cu roşii, busuioc şi mozzarella

Top