17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUATAA Motru se pregăteşte să iasă peste șase luni din insolvenţă

UATAA Motru se pregăteşte să iasă peste șase luni din insolvenţă

Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă (UATAA) din Motru are şanse mari să iasă din insolvenţă în următoarele şase luni. Potrivit lui Eugen Corcoaţă, directorul furnizorului de servicii de apă caldă şi agent termic, s-a intrat în cel de-al treilea an de insolvenţă. Până în prezent, ratele stabilite prin planul administratorului judiciar au fost achitate la zi. A mai rămas de plătit suma de 2,5 milioane de lei. Sunt şanse mari ca peste șase luni, Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă să iasă din insolvenţă şi să revină la modul normal de administrare. Insolvenţa a stopat penalităţile şi s-a reuşit achitarea datoriilor. „În cel mai rău caz, la jumătatea anului viitor Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă din Motru va putea scăpa de insolvenţă. A fost de mare ajutor pentru noi pentru că nu au mai crescut debitele prin penalităţi. Astfel, am reuşit să ne ţinem de planul aprobat de judecătorul sindic. Raportat la situaţia de acum trei ani, am reuşit să reducem semnificativ datoriile şi mai avem 2,5 milioane de lei, ceea ce este relativ puţin, faţă de unde am plecat“, a declarat Eugen Corcoaţă, directorul Uzinei de Agent Termic şi Alimentare cu Apă din Motru.

UATAA Motru negociază cu achiziţia de cărbune

Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă din Motru a început negocierile pentru constituirea stocurilor de combustibil pentru perioada de iarnă. Este nevoie de păcură şi de cărbune. Cantitatea de păcură care va trebui să fie achiziţionată este de 1.500 de tone. De asemenea, este nevoie şi de 60.000 de tone de lignit pentru iarna 2018 – 2019, după cum a precizat conducerea Uzinei de Agent Termic şi Alimentare cu Apă din Motru. În aceste zile se poartă negocieri cu şefii Complexului Energetic Oltenia pentru cumpărarea cărbunelui necesar pentru perioada de iarnă. Cantităţile de cărbune vor fi aprovizionate zilnic. De asemenea, plata combustibilului se va face în avans pentru a nu fi generate datorii. Potrivit înţelegerilor cu administraţia Complexului Energetic Oltenia nici nu ar exista altă variantă decât plata în avans a cărbunelui, pentru ca nici producătorul de energie şi cărbune să nu se înregistreze din nou cu mari creanţe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS