14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFondurile europene, salvarea tinerilor din Pleniţa

Fondurile europene, salvarea tinerilor din Pleniţa

Tot mai mulţi tineri din Pleniţa au mizat pe agricultură şi spun că a meritat, cu atât mai mult cu cât au avut un ajutor substanţial: fondurile europene. Aproximativ 60 de fermieri din comună şi-au dezvoltat afaceri în acest sector, dar sunt şi tineri care au reuşit în domenii nonagricole. Cristi Şerban a ales să trăiască din roadele pământului, iar acum se pregăteşte să recolteze dovleceii plăcintari, care i-au dus faima în toate pieţele din zonă pentru gustul lor inconfundabil.

În timp ce majoritatea zonelor rurale se confruntă cu depopularea, în comuna doljeană Pleniţa am găsit şi tineri care au ales să rămână şi s-au ambiţionat să demonstreze că se poate. Se poate să reuşeşti şi „la ţară“, se poate să trăieşti decent şi chiar să te dezvolţi. Este cazul soţilor Şerban. Ea, pasionată de frumuseţe, el – de agricultură. Şi-au urmat hobby-urile şi le-au transformat în mici afaceri. Nicoleta şi-a deschis un salon de înfrumuseţare în care a investit banii europeni obţinuţi prin accesarea măsurii care sprijină tinerii din mediul rural să se dezvolte în domeniul nonagricol. A transformat apartamentul în care locuiau într-un spaţiu care poate concura cu cele mai căutate saloane din oraş şi se bucură că poate ajuta doamnele şi domnişoarele din Pleniţa să îşi pună în valoare frumuseţea. „Ne mutaserăm la casă şi ne-am gândit cum am putea să valorificăm apartamentul în care locuiserăm. Eu eram casnică, dar îmi plăcea foarte mult domeniul acesta al frumuseţii. Aşa ne-a venit ideea să încercăm să ne dezvoltăm accesând fonduri europene. Am investit 35.000 de euro în mobilier şi în dotările din salon, bani pe care i-am obţinut în prima fază de finanţare a proiectului. Restul de 15.000 de euro îi vom obţine în următorii trei ani. Prin acest proiect am reuşit să îmi urmez o pasiune şi în acelaşi timp să dezvolt o mică afacere în comuna natală“, a spus tânăra de 34 de ani.

Agricultura, lozul câştigător

Soţul său, Cristi, şi-a urmat pasiunea de a culege roade din pământul strămoşesc. A început cu cerealele, pe care le cultiva pe o suprafaţă de aproximativ zece hectare, şi s-a extins treptat, ajungând astăzi să lucreze 25 de hectare de teren. Totul a fost posibil pentru că s-a îndârjit să muncească, dar şi datorită fondurilor europene. A accesat 40.000 de euro prin măsura destinată tinerilor fermieri, iar aceste fonduri l-au ajutat să opteze şi pentru culturi mai noi, cum ar fi dovleceii plăcintari. „Fiind atras de casa părintească, am vrut să rămân aici şi să fac agricultură. În 2015 am accesat un proiect pe fonduri europene prin măsura destinată tinerilor fermieri. Acel proiect m-a ajutat foarte mult din punct de vedere financiar şi mi-a dat şi acel start de care aveam nevoie. În acest moment lucrez 25 de hectare, dintre care 10 hectare sunt luate în arendă. Am mers pe cultura de grâu, porumb, dar şi leguminoase. Am ales să cultiv şi pepeni verzi, dar şi dovlecei plăcintari. Din suprafaţa pe care o deţin, 2,5 hectare sunt cultivate cu pepene şi 1,2 hectare cu dovlecel plăcintar. Din punctul meu de vedere, e avantajoasă cultura de dovlecel plăcintar, iar piaţa de desfacere ţi-o formezi singur. Cea mai bună reclamă ne-au făcut-o produsele şi ulterior clienţii“, a spus Cristi Şerban.
Încă nu a început să recolteze dovleceii, dar estimează că va avea o producţie bună. „Anul trecut, producţia a fost de 10-15 tone la hectar, în timp ce la pepeni am ajuns la o producţie de 20 de tone la hectar. La cultura de grâu am fost afectat din cauza ploilor pentru că nu am obţinut acea calitate la care mă aşteptam şi automat şi preţul a fost mai mic. La porumb, în schimb, estimăm o producţie de 4,5 tone la hectar. Agricultura este, fără doar şi poate, lotul câştigător pentru mine“, a spus Cristi Şerban.

60 de fermieri din Pleniţa au accesat fonduri europene

În total, la nivelul localităţii Pleniţa sunt aproximativ 60 de fermieri care s-au dezvoltat cu ajutorul fondurilor europene şi care, în ciuda verii ploioase, au obţinut producţii bune. „Noi avem aproximativ 8.800 de hectare de teren agricol. Anul acesta, ploile abundente care au căzut au afectat culturile de grâu, iar din acest motiv producătorii au avut de suferit. Totuşi, nivelul producţiei a fost acceptabil. S-au obţinut aproximativ 4.000 de kilograme la hectar, în condiţiile în care în alţi ani producţia era de 6.000 – 7.000 de kilograme la hectar. La porumb, producţia va fi mare pentru că toate culturile sunt foarte bune, iar la floarea-soarelui la fel. Grâul ocupă aproximativ 70 la sută din suprafaţa agricolă. Avem însă în comună şi tineri care au cultivat pepeni verzi şi galbeni, mazăre, dar şi dovlecei, care au avut o mare căutare pe piaţă. Cei care au cultivat aceste produse sunt persoane care au accesat fonduri europene prin măsura destinată tinerilor fermieri. Astfel şi-au dezvoltat afaceri şi spun că vor să continue cu aceste produse pentru că au văzut că sunt avantajoase. Pe raza localităţii avem aproximativ 60 de fermieri care au accesat fonduri europene şi dacă ţinem cont că, în medie, fiecare fermier a obţinut între 15.000 şi 40.000 de euro, rezultă o sumă foarte mare care a intrat în localitate“, a spus Mihai Calafeteanu, primarul din Pleniţa. Fertilitatea solului, producţiile care se obţin, dar şi faptul că în Pleniţa se face agricultură cu fonduri europene au crescut preţurile terenurilor la sume cuprinse între 20.000 şi 25.000 de lei pe hectar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS