12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjÎn sute de şcoli din Gorj încă se dă cu trafaletul

În sute de şcoli din Gorj încă se dă cu trafaletul

În sute de şcoli din judeţul Gorj a sunat ieri clopoţelul. Astăzi este o zi dedicată festivităţilor de deschidere a noului an şcolar. Zeci de mii de preşcolari, şcolari, elevi şi liceeni au revenit în unităţile de învăţământ. Nu toţi elevii au parte de condiţii optime de predare, fiind şi câteva unităţi de învăţământ în care continuă lucrările de reabilitare şi extindere a clădirilor. Au fost luate măsuri pentru separarea circuitelor în incinta şcolilor, astfel încât muncitorii să nu se intersecteze cu elevii pe culoarele imobilelor. La festivităţile dedicate începerii noului an şcolar au participat autorităţile locale, parlamentari, consilieri locali şi judeţeni. Prefectul județului Gorj, Ciprian Florescu, a participat astăzi la festivitățile de deschidere a noului an școlar atât în municipiul Târgu Jiu, cât și în județ. În Târgu Jiu, prefectul a onorat invitația conducerii Școlii Generale „Alexandru Ștefulescu“, mergând apoi în Scoarța, la Școala Generală din comună și la Școala Gimnazială numărul 1 „George Uscătescu“ din Târgu Cărbunești și la Colegiul Național „Tudor Arghezi“. La rândul său, primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a participat la deschiderea anului școlar la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu“ și la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu“. Cu acest prilej, le-a transmis elevilor mult succes în noul început de drum. La şcolile din Târgu Jiu se regăsesc cei mai mulţi elevi din judeţul Gorj. Şi în acest nou an şcolar există clădiri fără autorizaţie de la pompieri sau de la Direcţia de Sănătate Publică.

Peste 170 de poliţişti s-au aflat în stradă

Este de precizat că peste 170 de polițiști gorjeni au acționat ieri în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor, pentru ca noul an școlar să înceapă în siguranță. Polițiștii vor fi prezenți pe toată durata anului școlar în zona unităților de învățământ. Cu ocazia începerii noului an școlar, peste 170 de poliţişti au acţionat în sistem integrat, alături de jandarmi, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar. De asemenea, în aceste zile vor fi intensificate activitățile informativ-preventive cu cadrele didactice și de verificare a condițiilor obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele destinate transportului de elevi. Pentru ca noul an şcolar să înceapă și să se desfășoare în condiții normale, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei, care vor fi prezente zilnic, în zona unităților de învățământ, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor. Totodată, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens circulate, pentru asigurarea fluenţei şi prevenirea accidentelor rutiere. Pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative. Acestea sunt orientate cu precădere către prezentarea unor modalități de soluționare non- agresivă a conflictelor, precum şi a unor noțiuni juridice privind răspunderea penală şi consecințele comiterii unor fapte antisociale, concomitent cu promovarea tipologiilor comportamentale bazate pe respectarea regulilor de conviețuire socială.

Specialiştii antidrog, în şcoli

Ca de fiecare dată, în prima zi de şcoală, şi specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog s-au aflat în mijlocul elevilor din diferite unităţi de învăţământ, pentru a le transmite mesaje de prevenire a consumului de droguri. În anul școlar 2018 – 2019, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj le-a pregătit elevilor şi cadrelor didactice proiecte de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri, prin promovarea alternativelor de viaţă sănătoasă şi dezvoltarea abilităţilor de refuz al consumului acestor substanţe. Proiectele se adresează elevilor pe cicluri de şcolarizare (preşcolar, primar, gimnazial şi liceal). În scopul creşterii nivelului de informare, educare şi conştientizare în vederea neînceperii consumului de droguri şi evitarea trecerii de la un consum experimental şi ocazional, la un consum regulat, pentru dezvoltarea rolului proactiv al familiilor în viaţa copiilor, precum şi pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos la nivelul populaţiei generale, în noul an școlar, CPECA Gorj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj şi alţi colaboratori locali, vor desfășura, la nivelul județului Gorj, activități cu caracter preventiv pe linia consumului de tutun, alcool, droguri și substanțe noi psihoactive. În anul școlar 2018-2019, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, vor implementa următoarele proiecte naționale: „Cum să creștem sănătoşi“- proiect adresat preșcolarilor cu vârsta de 5-7 ani, „ABC-ul emoţiilor“ adresat elevilor de clasa a I și a II-a, „Mesajul meu antidrog“, ediția a XVI-a, adresat elevilor de gimnaziu și liceu, „Necenzurat“, adresat elevilor de gimnaziu și proiectul „Fred Goes Net“, adresat persoanelor consumatoare de droguri aflate la debutul consumului, cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani. De asemenea, ca în fiecare an școlar, și în anul școlar ce începe în această zi, în cadrul programului Ministerului Educaţiei Naţionale „Să ştii mai multe, să fii mai bun“, vor fi desfășurate activități cu caracter preventiv pe linia consumului de tutun, alcool, droguri și noi substanțe psihoactive. „Având în vedere buna colaborare cu conducerile ISJ Gorj, ale unităţilor de învăţământ din judeţ, dar şi cu ceilalţi parteneri locali de tradiție de la nivelul județului Gorj, ne bazăm şi în acest an pe sprijinul şi deschiderea acestora în îndeplinirea obiectivelor Strategiei Naţionale Antidrog și ale Strategiei Judeţene Antidrog, referitoare la prevenirea în şcoală, în familie şi în comunitate. Specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Gorj le urează elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor mult succes în noul an școlar și rezultate cât mai bune. Unitățile de învăţământ la care specialiștii CPECA Gorj au participat la festivitatea de deschidere a anului școlar 2018- 2019 au fost: Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu“ Târgu Jiu și Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu“ Târgu Jiu“, potrivit Centrului Antidrog Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS