Preajba Nouă este o comunitate nouă, vechimea așezării se numără pe degete, dar locuitorii din această zonă, care se întinde pe o suprafață de 100 de hectare, nu stau cu mâinile în sân, în raportul cu administrația locală. Toate casele de aici sunt construite cu stil și rafinament, lăsând impresia unui trai într-o lume civilizată și luxoasă, întreruptă brusc de drumurile prăfuite și cu buruieni pe margine. Localnicii din Preajba Nouă, zonă dezvoltată recent în comuna doljeană Malu Mare, au avut o idee inedită pentru această parte a Olteniei. Inițial, câţiva oameni s-au gândit că este timpul să pună umărul ca să facă ceva pentru locul în care stau, pentru că este unul frumos și liniștit. Drept urmare, au pus bazele unei asociații – Asociația Preajba Nouă- o organizație apolitică prin intermediul căreia să-și facă doleanțele cunoscute primăriei și chiar să sprijine administrația locală în îndeplinirea lor. O asociație pentru comunitate, așa cum se întâlnește mai degrabă în țările occidentale, unde cetățeanul știe că plătește un întreg aparat administrativ ca să fie în slujba lui, și nu invers. Un fel de parteneriat localnici – administrație locală, cu scopul de a beneficia cât mai repede de utilități, de servicii demne de mileniul III, după cum spun chiar localnicii care au pus bazele unei așezări selecte într-o localitate rurală. Asociația Preajba Nouă este constituită ca la carte, cu un președinte, un comitet director și numeroși membri din cele mai diversificate categorii profesionale și reprezintă interesele unui „cartier select“ ivit în inima unei comune.

„În urmă cu două-trei luni ne-a venit ideea să facem această asociație care se numește Preajba Nouă, și reprezentăm acest cartier destul de mare ca întindere, 100 ha. Avem un președinte, un comitet director. Din disperare s-a făcut această asociație. Ne-am ridicat o mână de oameni în ideea de a face un tot unitar cu primăria, ca să ne rezolvăm problemele. Noi susținem primăria și venim în sprijinul administrației locale să identificăm anumite probleme din această zonă. Împreună cu primăria vrem să constituim un grup care să aibă un scop comun“, spune Cristian Ignat, președintele asociației, unul dintre cei mai vechi locuitori din zona Preajba Nouă.

Asociația adună în rândurile ei medici, profesori, avocați, notari, oameni de afaceri, economiști pentru că au înțeles că nu-și pot rezolva doleanțele decât uniți și nu se pot face auziți decât printr-o singură voce, a tuturor.

„Vrem să o ducem mai bine și părerea mea este că primăria nu are capacitatea să rezolve problemele pe care le avem noi aici. S-au trezit, ce-i drept, cu noi pe cap. În primul rând, vrem să ne rezolvăm problemele cu utilitățile, nu vrem să intrăm în conflict cu administrația locală. Vrem să avem proiecte pentru utilități, să le implementăm cât se poate de repede. Vrem să avem apă, canalizare, iluminat public, gaze. Noi încercăm să simplificăm pașii pentru implementarea acestor proiecte. De exemplu, cum ar fi cedarea cotei-părți din terenul ce aparține unora dintre proprietari pentru constituirea străzilor, fiindcă și la acest moment din cele 120 de străzi, unele încă sunt private. În acest fel, și administrația locală poate veni mai ușor cu utilitățile, iar noi încercăm să simplificăm acest proces prin asociație. Dacă nu, să ne separe sau să ne ducem pe Craiova, dar nu acesta este scopul nostru. Ar fi bine să se rezolve problemele cu utilitățile. Ne-am interesat și am văzut că, în loc să se urgenteze, se măresc termenele de execuție pe unele proiecte, cum ar fi apa și canalizarea“, afirmă Cosmin Mititelu.

Asociația a cooptat în rândurile ei avocați, notari care să-i instruiască în privința documentelor și pașilor legali și necesari ducerii la îndeplinire a solicitărilor lor.

„Putem să elaborăm proiecte, să accesăm fonduri, chiar și fonduri europene, să încheiem contracte cu diverse firme sau să obținem sponsorizări. Sunt proiecte de implementare în primărie, dar noi dorim să punem toate documentele pe masa edilului ca întreaga zonă să beneficieze de utilități, pentru că la acest moment acestea sunt principalele noastre cerințe. Degeaba zona este una selectă, iar noi avem drumuri de pământ și haznale. Eu, ca avocat, ajut cu consultații în domeniul juridic“, a precizat Gabriela Tulitu.

Aspecte din zona Preajba Nouă

O asociație pentru comunitate

Într-un cuvânt, ce își propune Asociația Preajba Nouă?

„Să-i dăm primăriei fond de lucru. În primul rând, am solicitat la prefectură să se facă o secție de votare aici, pentru că mai ușor se ajunge în Craiova decât la Primăria din Malul Mare. Avem un consilier în zonă și ne-a spus că au fost 400 de voturi doar de aici. El ne-a ajutat, ne-a susținut în demersurile noastre. Vrem să ducem o campanie pentru cedarea terenurilor pentru ca să se stabilească definitiv starea juridică a străzilor. Primăria poate să vină cu utilități doar pe străzile care sunt domeniu public. Vrem să convingem oamenii să-și facă actele de identitate aici, nu pe Craiova, să voteze consilierii și primarul care să-i reprezinte.
Am aranjat cu un notar din zonă să vină să luăm declarații de la toți, să cedeze terenul pentru străzi, să fie toți de acord. Mai sunt voci și singulare, unii spun că au fosă, alții spun că vor bani pe teren. În acest mod, nu vor beneficia niciodată de utilități pe măsura nivelului de civilizație pe care ni-l dorim. Oamenii trebuie să se responsabilizeze, să se implice în problemele comunității“, susține Nicolae Gherghina.

Acesta este inițiatorul și altor proiecte care sunt în beneficiul comunității din Preajba Nouă.

„Cu ceva timp în urmă, am conceput un proiect, o campanie «Și eu contez în satul acesta». Am plantat 700 de copaci, câţiva oameni s-au unit și au făcut acest lucru. Ulterior am venit cu propunerea să-i întreținem, să-i săpăm. Ne-am implicat ca să fim un exemplu pentru întreaga comunitate. Am luat moto-coasa și am tăiat bălăriile pe marginea străzii. Sunt aproape 120 de străzi și am cooptat tot mai multe persoane de pe fiecare stradă“, mai spune Nicolae Gherghina.


Concluzionând, preșe-dintele asociației spune că oamenii din Preajba Nouă nu s-au gândit să facă ceva ieșit din comun. Au identificat problemele pe care le are comunitatea și vor să le pună pe masa de lucru a administrației locale din Malu Mare.

Am identificat problemele pe care le avem. Ce ține de noi, concentrăm întreaga populație să fie activ alături de primărie. Fiecare cu ce poate să sprijine comunitatea. De exemplu, la acest moment avem probleme cu ambrozia. Autoritățile trebuie să intervină pe domeniul public, primăria să-și curețe propriile terenuri. În privința terenurilor private, să identifice proprietarii și să-i someze. Au aprobat în hotărârea de consiliu suma de 10.000 de lei pentru distrugerea ambroziei și nu au făcut mare lucru. Cu sprijinul doamnei avocat (Gabriela Tulitu – n.r.) le-am transmis un model de notificare pentru cetățenii care au terenurile libere și sunt pline de ambrozie. Sunt o grămadă de oameni care curăță în jurul proprietății lor. Oamenii și-au manifestat dorința de a intra în asociație ca să fim luați în serios și așa ne putem susține ideea, toți în aceeași direcție. Alte probleme sunt cu iluminatul stradal, care este parțial introdus pe străzile din localitate. Ne dorim să trăim și noi aproape de mileniul trei și putem face acest lucru doar printr-un efort comun. Avem o biserică și am dori să accesăm niște fonduri să facem o grădiniță, primăria ar trebui să ne concesioneze un teren. Cu rețelele electrice sunt iarăși probleme, zona s-a extins și frecvent, când plouă, pică rețeaua. Am înțeles că s-au făcut lucrări, s-au făcut înădituri și din acest motiv, când plouă, cade rețeaua. Când se dau autorizațiile de construcție trebuie să știi pe unde sunt rețelele, să existe la primărie, la furnizori un plan sau schițe cu conductele de utilități cu cabluri. Canalizarea este o altă problemă, casele au fose septice, în timp și acestea se degradează și pot să apară infiltrații în pânza freatică. Rezolvarea tuturor acestor necesități este scopul asociației noastre. Trebuie să existe puterea exemplului pentru întreaga comunitate și să stabilim căi de comunicare cu primăria în interesul ambelor părți, cetățeni și administrație locală“, afirmă Cristian Ignat, președintele Asociației Preajba Nouă din comuna Malu Mare. El nu uită să amintească și de străzile acoperite cu nămol și apă atunci când plouă, dar și înfundate în nămeți pe perioada de iarnă. Precum și de gunoiul care nu se ridică zile în şir și de lipsa gazelor naturale, în ciuda faptului că le trece magistrala pe la poartă.

Maria CERNĂTESCU
A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.