Acasă Local Gorj Miting împotriva redeschiderii depozitului deţinut de CEO

Miting împotriva redeschiderii depozitului deţinut de CEO

-

Autorităţile din Rovinari au aprobat organizarea unui marş şi a unui miting în localitate. Protestul va avea loc vineri, de la ora 16.00, pe străzile din Rovinari şi lângă depozitul de cărbune al Carierei Roşia. În fruntea participanţilor la proteste se va afla chiar primarul din Rovinari, Robert Filip, nemulţumit de decizia Complexului Energetic Oltenia şi a Ministerului Energiei de a redeschide vechiul depozit de lignit de la marginea oraşului. Depozitul se află foarte aproape de cartierele de locuinţe şi este o sursă majoră de poluare pentru localnici. Aceştia nu îşi pot ţine geamurile deschise şi nu pot ieşi la plimbare cu copiii în perioadele în care depozitul este funcţional. Praful negru de cărbune ajunge imediat în zonele locuite şi se aşterne peste tot. Depozitul de cărbune de la cariera Roşia este închis de doi ani, iar în locul acestuia se construieşte altul.

Noul depozit nu este gata

Noul depozit ar fi trebuit să fie inaugurat în urmă cu mai mulţi ani, însă Complexul Energetic Oltenia s-a încurcat în organizarea licitaţiilor. În prezent s-a ajuns în stadiul mutării echipamentelor la noul depozit. Nu este însă timp să fie transferat în timp util la noua locaţie. Administraţia Complexului Energetic Oltenia a trimis documentaţia necesară la Ministerul Energiei pentru ca vechiul depozit să fie redeschis şi folosit în această iarnă pentru depozitarea lignitului produs în carierele din Exploatarea Roşia-Rovinari. Decizia luată de companie l-a nemulţumit profund pe primarul din Rovinari, Robert Filip. Acesta a declarat că anul trecut a tratat cu înţelegere decizia de redeschidere a vechiului depozit, având şi promisiunea că până în 2018 lucrările la noul depozit vor fi finalizate. Nu este însă cazul, iar CEO are nevoie de vechiul depozit de cărbune.

Aşteaptă 5.000 de oameni la protest

Primarul din Rovinari, Robert Filip, a declarat că la mitingul şi la marşul de vineri, 31 august, aşteaptă participarea a peste 5.000 de oameni. Este vorba de familiile din Rovinari care nu sunt de acord cu ideea redeschiderii depozitului. La protest şi-au anunţat participarea şi două organizaţii internaţionale de mediu care au filiale în România. De asemenea, două televiziuni centrale vor transmite de la faţa locului. „Am fost minţiţi în faţă de conducerea Complexului Energetic Oltenia. Anul trecut s-a spus că este ultima dată, că să tratăm cu înţelegere, că este nevoie de cărbune pentru perioada de iarnă şi că noul depozit va fi funcţional din 2018. A trecut primăvara, vara, acum începe toamna şi nu mai este gata. Abia acum au încredinţat contractul privind mutarea utilajelor şi echipamentelor şi va dura câteva luni. Pe de o parte spuneau ceva şi pe de alta au trimis documentaţia la Ministerul Energiei pentru emiterea unei hotărâri de guvern. Nu putem să fim de acord cu aşa ceva. Eu sunt obligat să îmi apăr oraşul. S-a mai spus că sunt de la ALDE şi Ministerul Energiei este condus de ALDE, dar eu merg pe stradă şi trec pe lângă oameni, ce să le spun. Nu avem ce să facem decât să ieşim cu toţii în stradă. Dacă nu se rezolvă ceva după ziua de vineri organizăm periodic proteste sau zilnic. Chiar dacă voi rămâne singur în faţa depozitului de cărbune de la Roşia nu voi renunţa. Cetăţenii oraşului nu mai vor să respire praf de cărbune“, a spus Robert Filip, primarul din Rovinari. Reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia au anunţat că depozitul de cărbune va fi redeschis până în luna aprilie 2019 pentru a putea fi asigurate stocurile de cărbune pentru perioada de iarnă, iar autorităţile locale ar trebui să trateze cu înţelegere situaţia respectivă.

Eugen MARUTA
Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.