12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVin mașinile noi de gunoi! Se golesc la timp tomberoanele?

Vin mașinile noi de gunoi! Se golesc la timp tomberoanele?

De săptămâna viitoare, parcul auto al Salubrității va fi completat cu șase autocompactoare noi destinate ridicării gunoiului menajer și transportării lui la depozitul de deșeuri de la Mofleni (Foto: arhiva GdS)

SC Salubritate Craiova SRL, firma care se ocupă de ridicarea gunoiului menajer din Bănie și transportarea lui la depozitul de deșeuri de la Mofleni, semnează astăzi contractul de achiziție a celor șase autocompactoare cu o capacitate de încărcare de minimum 15 mc. Noile mașini, achiziționate în sistem de leasing operațional pe o perioadă de doi ani, ar ajunge în parcul auto al Salubrității în următoarele cinci zile și ar face ca programul de colectare a deșeurilor în municipiul Craiova să revină la normal, după cum susțin reprezentanții societății.

De săptămâna viitoare, craiovenii nu ar trebui să se mai plângă că platformele de gunoi sunt pline până la refuz și că mașinile Salubrității, care ar trebui să colecteze deșeurile menajere din oraș și să le transporte la groapa de la Mofleni, sunt cam scumpe la vedere. SC Salubritate Craiova SRL, firma deținută de municipiul Craiova, comuna Işalniţa şi comuna Vârvoru de Jos, în calitate de asociați, va semna, astăzi, contractul de achiziție a celor șase autocompactoare cu o capacitate de minimum 15 mc menite să completeze parcul auto al societății și să readucă la normal serviciul de ridicare a gunoiului din Bănie. Un serviciu care a prezentat disfuncționalități evidente în ultimele luni, reclamate de mulți craioveni și motivate de Salubritate ca fiind „probleme de ordin tehnic“.
De altfel, firma s-a plâns de faptul că „activitatea de colectare-transport deşeuri nu se mai poate desfăşura în mod eficient din cauză că parcul auto este deficitar, iar uzura utilajelor determină creşterea considerabilă a timpilor alocaţi reviziilor/reparaţiilor, motive pentru care ritmicitatea de colectare de la populație nu mai poate fi respectată“, după cum se specifica în raportul înaintat Consiliului Local Craiova în luna mai, când s-a solicitat acordul pentru demararea procedurilor de achiziționare, în sistem de leasing operațional, a șase utilaje noi pentru o perioadă de 24 de luni, cu o rată/chirie lunară fixă.

500.000 de euro, utilizarea pentru doi ani a celor șase utilaje

Achiziția s-a făcut, mașinile de gunoi mult așteptate vor ajunge în Bănie în maximum cinci zile de la data semnării contractului (21 august – n.r.), iar de acum încolo tomberoanele nu ar trebui să mai stea pline cu zilele. „Semnarea contractului de achiziție a celor șase autocompactoare cu o capacitate de încărcare de minimum 15 mc, în sistem de leasing operațional pe o perioadă de doi ani, este programată pe 21 august 2018. Ofertantul declarat câștigător, cu care urmează să fie încheiat contractul, este asocierea Unicredit Leasing Fleet Management SRL și AIC Trucks SRL, acesta declarând că va pune la dispoziție autospecialele în termen de cinci zile de la semnarea contractului. Prin urmare, estimăm că autospecialele vor fi introduse în traseu cel mai târziu la 1 septembrie 2018, dată la care programul de colectare a deșeurilor în municipiul Craiova va reveni la normal, iar disfuncționalitățile apărute în ultimele luni, având drept cauză probleme de ordin tehnic și pentru care ne-am cerut și ne cerem în continuare scuze, vor dispărea“, a precizat ieri, pentru GdS, Cristina Ghenea, purtătorul de cuvânt al SC Salubritate Craiova SRL.
Valoarea contractului și, implicit, cuantumul ratei lunare pe care o va plăti Salubritatea pentru utilizarea pe o perioadă de doi ani a celor șase autocompactoare nu au fost făcute publice, însă societatea a precizat că „oferta de preț se încadrează în valoarea estimată în cadrul procedurii, respectiv 2.160.000 de lei, fără TVA“. Când a demarat procedura de achiziție, SC Salubritate Craiova SRL a estimat un cost al contractului de 2,4 milioane de lei (500.000 de euro), de aici rezultând o rată lunară de 3.625 de euro pe lună, per utilaj. „Cele șase mașini destinate colectării deșeurilor vor întregi parcul auto aparținând societății noastre, fiind asigurate astfel cele 18 autogunoiere necesare pentru respectarea traseelor de colectare din Craiova, dar și pentru deservirea utilizatorilor din localitățile în care societatea noastră are delegată activitatea de colectare“, a mai menționat Cristina Ghenea.

Salubritatea declară război asociațiilor de proprietari

Purtătorul de cuvânt al SC Salubritate Craiova SRL a ținut să evidențieze și altă problemă cu care se confruntă societatea: gunoiul suplimentar care se adună lângă recipientele de precolectare de pe platforme. „Pentru reprezentanții asociațiilor de proprietari a devenit deja normalitate să aibă un loc pentru gunoi suplimentar lângă platformă și noi să îl ridicăm, dar nu este un lucru în regulă“, susține Cristina Ghenea. Pentru a preveni acest fenomen, Salubritatea spune că „a inițiat demersuri pentru achiziționarea de eurocontainere cu o capacitate de 1.100 litri, care vor fi folosite pentru a înlocui sau suplimenta eurocontainerele metalice existente deja la platforme“, dar că va intensifica și controalele la platformele cu astfel de probleme. „Investiția va fi dublată de acțiuni de supraveghere și verificare la platforme, derulate de Serviciul Corp Control, întrucât, în foarte multe cazuri, deșeurile, chiar și cele menajere, sunt depuse lângă platformă, deși eurocontainerele sunt goale. Conform regulamentelor locale în vigoare, este interzisă depunerea oricărui tip de deșeuri lângă recipiente, molozul și alte tipuri de deșeuri fiind ridicate separat de societatea noastră, la comanda celor care generează astfel de deșeuri“, a explicat Cristina Ghenea.
Războiul declarat asociațiilor de proprietari va viza și numărul de persoane declarat la asociație, în acest sens urmând să fie făcute verificări suplimentare. „Am constatat, mai ales în ultima perioadă, o discrepanță între numărul de persoane declarat de asociații la societatea noastră, care a scăzut sistematic în ultimii ani, și cantitatea de gunoi ridicată, care a crescut în mod constant, ceea ce ne face să credem că există posibilitatea ca, în unele cazuri, reprezentanții asociațiilor să nu ne spună adevărul în ceea ce privește numărul de persoane declarat“, a menționat purtătorul de cuvânt al SC Salubritate Craiova SRL.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS