17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCurtișoara - a cincea zi cu apa în beciuri

Curtișoara – a cincea zi cu apa în beciuri

Pompierilor din cadrul ISU Olt li s-au alăturat, ieri, și colegi de la Vâlcea, după ce, în urmă cu două zile, pompieri din Dolj au venit cu o motopompă de mare capacitate pentru a evacua apa din zeci de gospodării ale localnicilor din Curtișoara.

Este a cincea zi în care pompierii ISU Olt, ajutați de colegi de la ISU Dolj și, de ieri, și de la ISU Vâlcea, acționează pentru evacuarea apei din zeci de curți și grădini. De o săptămână, spun sătenii din Curtișoara, stau cu apa în gospodării, în urma ploilor torențiale de la începutul săptămânii trecute aceasta ajungând până la un metru în beciuri. „Apa era pân-aici, de-un metru, acest motor pe care l-am pus merge non-stop. Dintr-odată a venit, dac-am avut apă și prin curți, și prin beciuri…“, spune un sătean, care după o săptămână încă mai trage apa din beci cu o pompă pe care o deține.
Din alte curți și beciuri evacuează apa pompierii, în timp ce sătenii se uită îndurerați la grădinile care s-au făcut praf. Este o situație pe care, spun aceștia, nu au mai întâlnit-o de la începutul anilor ’70, când, de asemenea, s-ar fi confruntat cu inundații.
„Noi de doi ani, de când am venit, în toamna lui 2016, preventiv am făcut un vad de captare. Domnul primar a demarat și un proiect pentru captarea izvoarelor, la ora actuală suntem pe ultima sută de metri, dar ne-au luat-o ploile înainte și, vedeți și dumneavoastră, căderi masive de apă, ne-au dat totul peste cap. Au mai fost inundații, dar nu așa de capacitate mare“, a declarat viceprimarul comunei Curtișoara, Florel Dumitrașcu, menționând că sătenii, mulți dintre ei bătrâni, nu și-au asigurat culturile din grădină. O comisie mixtă încă evaluează pagubele în teren, autoritățile evitând să avanseze, deocamdată, cifre preliminare.
Primarul comunei, Gheorghe Gănescu, a declarat în schimb că operațiunile de evacuare a apei către Olt s-ar apropia de sfârșit. „Eu cred că într-o zi-două terminăm, e greu de spus în câte grădini mai este, pentru că nu tragem din fiecare curte, avem puncte din care evacuăm și se retrage“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS