Acasă Local Spectacole interactive în aer liber pentru vâlceni

Spectacole interactive în aer liber pentru vâlceni

-

Teatrul Municipal „Ariel“ Râmnicu Vâlcea prezintă, în weekendurile din luna august, în Scuarul Mircea cel Bătrân, din zona centrală a orașului, mai multe evenimente culturale. Această inițiativă se dorește a fi un mijloc prin intermediul căruia peisajul cultural vâlcean să se diversifice cu o pată de culoare artistică, susținută de studenții Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca.
Aceste reprezentații au ca specific, în primul rând, un mare grad de interactivitate cu publicul prin care sunt expuse spectatorilor forme teatrale alternative. Toate montările au la bază texte comice, cu o puternică tușă educațională, ele fiind destinate publicului de toate vârstele și construite stratificat, pe paliere largi de comprehensibilitate.
Pe lângă evenimentele de pe scena principală, există și forme performative complementare care cuprind: pictură pe față, modelaj de baloane, elemente de clovnerie și spectacole pe picioroange. Astfel, râmnicenii, și nu numai, sunt invitați să descopere prin intermediul acestor evenimente culturale, frumusețea teatrului, care reflectă un nou program pilot, „La Strada“, ce face parte din strategia managerială a Teatrului Muncipal „Ariel“ Râmnicu Vâlcea și care are ca scop animarea vieții culturale a orașului.
Pe 5 august, de la ora 18.00, va fi prezentat spectacolul „Il magnifico“, pe 12 august, tot de la ora 18.00, va fi prezentată „Istoria teatrului povestită de un ardelean şi o moldoveancă“, pe 19 august, la aceeaşi oră, va fi IMPRO-SHOW COMMEDIA, iar pe 26 august, de la 18.00, va fi „Commedia 4evăr“. Actorii care vor participa la acest proiect sunt: Ștefan Liță, Ștefan Dogaru, Georgiana Coman, David Constantinescu, Cătălin Florea, Bogdan Neciu, Robert Iosif, Radu Tudosie, Amelia Toaxen, Codruța Varadi, Bogdan Bledea, Corina Vișinescu, Mihai Alexandru, Diana Licu, Miruna Lazăr, Carmen Bianca Stroia și Liviu Bledea.

ȘTIRI VIDEO GdS

Parlamentul European o audiază pe Adina Vălean

Adina Vălean, nominalizată pentru postul de comisar european, va fi audiată marţi în comisiile parlamentare reunite de afaceri europene. Anunţul a fost...