6.6 C
Craiova
vineri, 24 septembrie, 2021
Știri de ultima orăLocalDoljPiață agroalimentară de weekend în centrul Craiovei

Piață agroalimentară de weekend în centrul Craiovei

Așa vor arăta piețele volante din Craiova

Începând din această vară, apar și în Craiova piețele volante. Acestea pot fi amenajate în Piaţa „Mihai Viteazul“ sau Piaţa „Fraţii Buzeşti“ din zona Centrului Istoric, unde există spaţii suficient de largi pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi comerciale, dar şi în cartierele Craiovei, spre exemplu în zona Poştei din Rovine sau în cartierul Lăpuş. Craiovenii pot cumpăra de aici legume, fructe, carne, pește, miere, gemuri și produse de panificație.

Craiovenii vor beneficia cât de curând de piețe volante după modelul occidental. În aceste piețe, micii producătorii vor putea vinde legume, fructe, produse din carne, pește, miere și produse apicole, gemuri și conserve, lapte și produse lactate, ouă și produse de panificație. Astfel de piețe se găsesc deja de ani buni în vestul țării, Timișoara, Cluj, dar și în Capitală și alte orașe.
În Craiova, piețele volante vor funcționa în diverse zone ale orașului, iar în ele craiovenii își pot procura produse proaspete și naturale atât de la producători agricoli, cât și de la comercianți. În mod obișnuit, astfel de piețe se deschid la fiecare final de săptămână.
Proiectul piețelor volante este inițiat de SC Piețe și Târguri Craiova SRL, care a solicitat primăriei „introducerea unui tarif pentru folosirea locurilor publice/private pentru vânzarea pe mesele de pe platoul pieței volante, pentru producători agricoli sau agenți economici, pe bază de acord cu plata anticipată, întrucât se vor organiza piețe volante pe raza municipiului Craiova“. Solicitarea va fi supusă spre aprobare în ședința Consiliului Local din data de 26.07.2018. Tariful va fi de 10 lei/mp/zi pentru fiecare producător sau agent economic care dorește să-și expună la vânzare produsele în piețele volante.
„Ideea înfiinţării unor pieţe volante în Craiova nu e nouă, ea fiind în atenţia reprezentanţilor SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL încă din anul 2013. Acum s-au făcut deja primii paşi în punerea în practică a acestei idei, care să le dea craiovenilor posibilitatea de a-şi cumpăra legume şi fructe proaspete din astfel de pieţe volante, ce vor fi amenajate în zone ale oraşului care nu au pieţe în apropiere“, a explicat Adrian Dinu, purtător de cuvânt al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.
În vederea amenajării acestor pieţe volante, societatea care administrează pieţele municipalităţii a achiziţionat deja, la sfârşitul lunii trecute, un număr de 30 de mese pliante din lemn de brad, dotate cu acoperiş, picioare şi blat pliabil, destinate acestor pieţe volante.
„Contractul cu firma producătoare a acestor mese a fost deja semnat, mesele urmând să ne fie livrate în perioada imediat următoare. Ele vor fi destinate cu predilecţie pieţelor volante, dar vor putea fi folosite şi în cadrul pieţelor deja existente, atât pentru mărirea numărului de locuri de vânzare, cât şi pentru a da un aer mai rustic pieţelor, în cadrul unor evenimente deosebite, de genul Zilei Recoltei sau Zilei Naţionale a Produselor Agroalimentare Româneşti“, a mai menţionat Adrian Dinu.

Piețele volante vor funcționa după un Regulament

Pe lângă achiziţionarea de mese pliante şi propunerea unor tarife specifice acestor pieţe volante, SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL a mers mai departe cu demersurile, propunând şi un Regulament de funcţionare a acestor pieţe volante, care s-a aflat în procedură de consultare publică în perioada 4-16 iulie 2018 şi urmează să fie supus, la rândul său, aprobării Consiliului Local Municipal. În cadrul acestui proiect de regulament se arată că înfiinţarea acestor pieţe volante are drept scop „valorificarea şi desfacerea produselor agricole şi agroalimentare locale/tradiţionale, la preţ de producător, şi stimularea producătorilor în comercializarea/vânzarea directă a produselor obţinute în ferma/gospodăria proprie“.
Tot din acest proiect de regulament se pot afla şi categoriile de produse care societatea ce administrează pieţele din Craiova doreşte să fie comercializate în aceste pieţe volante, şi anume: „fructe; legume; produse din carne; peşte proaspăt, sărat şi/sau afumat – provenind din fermele piscicole aparţinând vânzătorului; fructe şi legume uscate, miere şi produse apicole – produse şi ambalate de către producător, gemuri şi conserve – fabricate de vânzător din produse proprii sau producători; lapte, brânză şi alte produse lactate, ouă – provenind din ferma/gospodăria producătorului; pâine şi produse de panificaţie fără aditivi plăcinte/produse proaspăt coapte, preaparate de la zero de către vânzător“.

Unde vor fi amplasate piețele volante

Locurile în care vor fi amplasate aceste pieţe volante urmează să fie aprobate, la rândul lor, de Consiliul Local, poate chiar în şedinţa de luna viitoare. Reprezentanţii SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL au deja în vedere câteva zone în care ar dori să amenajeze astfel de pieţe, inclusiv în Centrul Istoric al municipiului.
„Ne-am gândit deja la câteva zone care ar fi propice amenajării unor pieţe volante, cum ar fi Piaţa «Mihai Viteazul» sau Piaţa «Fraţii Buzeşti» din zona Centrului Istoric, unde există spaţii suficient de largi pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi comerciale. Dar astfel de pieţe volante pot fi amenajate şi în cartierele Craiovei, spre exemplu în zona Poştei din Rovine sau în cartierul Lăpuş. Aceste locaţii, însă, le vom stabili cu precizie abia după discuţii detaliate cu reprezentanţii Primăriei Craiova, care să le propună spre aprobare executivului municipal“, a menţionat purtătorul de cuvânt al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

SC Piețe și Târguri scoate bani cu tractorul

Totodată, pe motiv că vrea să-și mai rotunjească veniturile, societatea pune la bătaie un tractor și o remorcă, în sensul că le va închiria cu ora. De exemplu, închirierea tractorului va costa 50 lei/ora, iar tariful pentru închirierea unei remorci este 70 lei/zi. Dacă tractorul este dotat cu cupă sau lamă, prețul crește la 80 de lei/oră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Novavax a cerut OMS autorizarea vaccinului său anti-Covid

Novavax şi partenerul său Serum Institute of India au...

ȘTIRI GdS