N-ai voie să blochezi locul de parcare!



Mulţi craioveni nu găsesc locuri de parcare în apropierea blocurilor în care locuiesc. Motivele sunt variate. În primul rând, nu există locuri de parcare pentru toate apartamentele din bloc, în al doilea rând, locurile de parcare nu sunt „proprietate privată“ ca să le păstrezi doar pentru tine. Totuși, sunt vecini care consideră că totul li se cuvine și inventează tot felul de metode prin care blochează unul sau mai multe locuri de parcare, fiind de părere că plata celor 40 de lei le dă și acest drept. De cele mai multe ori, izbucnește scandalul și nu puține au fost cazurile în care s-au vandalizat autoturisme sau chiar s-a ajuns să se împartă înjurături, pumni și picioare. Mult mai inventivi sunt locatarii care își montează în faţa locului de parcare, pe care îl consideră al lor, aşa zisele T-uri – niște bare de fier care blochează accesul altora când locul de parcare e gol. Alții improvizează, așază pe locul de parcare sticle pline cu apă în care este introdusă o bară din metal sau lemn, scriu cu vopsea pe asfalt „Nu parcați!“ sau trec numărul de înmatriculare. Trebuie știut că este ilegal să-ți însușești în acest fel sau în altul un loc de parcare pe motiv că îl folosești tu din perioada anilor ’90. La fel de ilegal este și să blochezi mașina respectivă, să ridici ștergătoarele, să zgârii portierele pentru că acest comportament – vandalismul – intră sub incidenţa legii. Puteți fi reclamat la poliţie și obligat să răspundeți pentru faptele comise.

Cum își „rezervă“ craiovenii locul de parcare

Astfel de exemple, cu craioveni care își „rezervă“ cu de la sine putere locurile de parcare, se întâlnesc pe strada Nicolae Bănescu în dreptul cvartalului de blocuri D 9 din cartierul George Enescu. Aici proprietarii și-au marcat locurile de parcare cu numerele de înmatriculare scrise pe tăblițe metalice și agățate de gărdulețele de la grădinile blocurilor. O altă metodă folosesc și unii dintre craiovenii din cartierul Brazda lui Novac, din cvartalul de blocuri cuprins între strada General dr. Ion Cernătescu și strada Constantin Argetoianu. Aceștia și-au marcat cu vopsea numărul de înmatriculare pe bordura parcării recent amenajate și au trasat și linii de delimitare a locului care „li se cuvine“.

În schimb, în cartierul Craiovița Nouă se poartă „rezervarea“ parcării cu sticla de 5 litri plină cu nisip sau apă. La fel procedează și unii dintre locuitorii de la blocurile din zona străzilor Lămâiței, strada sergent Constantin Popescu și strada Privighetorii în apropierea Direcției Sanitare.

Cum procedezi?


Știm cu certitudine că în Craiova există peste 200.000 de autovehicule înmatriculate, nu știm însă de câte locuri de parcare dispune municipiul deoarece autoritățile locale nu au un astfel de inventar. Într-o atare situație, este logic să existe o bătălie pe locurile de parcare din oraș, iar craiovenii să apeleze la tot felul de metode inedite ca să țină „rezervat“ un loc în fața blocului în care locuiesc. Octavian Mateescu, reprezentantul Poliției Locale, spunea într-un interviu acordat GdS că: „Cine plăteşte vinieta nu este proprietar pe locul de parcare“. Întrebat ce face craioveanul de rând care ajunge într-un conflict cu vecinul de bloc din cauza locului de parcare, acesta a mai precizat: „În astfel de situații, cetățenii pot suna la Dispeceratul Poliției Locale sau la Telefonul cetățeanului. De asemenea, pot suna la Biroul Poliției Rutiere, care are competență să identifice utilizatorul oricărui autoturism. În cazul în care se ajunge la stări conflictuale, cea mai rapidă metodă de intervenție este anunțarea la sistemul unic de urgență 112“, a spus Octavian Mateescu.

Sancțiuni

Potrivit HCL nr. 279/2011, rezervarea locurilor de parcare pe carosabil sau domeniu public, fără aprobarea consiliului local şi semnalizarea acestora cu altfel de însemne, marcaje sau dispozitive, decât cele legale, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei pentru persoane fizice și între 2.000 și 2.500 de lei pentru persoane juridice.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 11 iulie 2018

Actualitate

» Poliţia britanică se pregăteşte pentru o operaţiune majoră de securitate pentru vizita lui Trump şi protestele anunţate
» Musonul a făcut cel puţin 15 victime în India
» Un muzeu dedicat lui James Bond va fi deschis în Alpii austrieci
» Iohannis: România susţine deplin decizia invitării Macedoniei în NATO
» Gorj: Dosar penal pentru distugere, după ce Coloana Fără Sfârşit ar fi fost deteriorată
» Gorj: Tânără căutată de poliţie, după ce a dispărut de acasă
» Utilizatorii Facebook din România vor vedea de acum mai puţine titluri de tip clickbait
» MEN a lansat în consultare publică proiectul Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a competiţiilor şcolare
» Gorj: Aparegio, amendată cu 5.000 de lei pentru deversarea dejecţiilor în Jiu
» Spania: Transferul în Catalonia al liderilor separatişti încarceraţi s-a încheiat
» Slovacia cumpără 14 avioane de luptă F-16
» Accident violent pe strada Râului
» Kovesi, delagată la Parchetul General
» DIICOT: Droguri comandate prin „darknet”
» CCR va dezbate la toamnă sesizarea lui Iohannis pe modificările la Codul de procedură penală
» „Cultura violenței și violența culturii” – conferință la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”
» Profitul CEZ în România a depăşit 421 de milioane de lei
» Trump califică drept „delincvente” ţările NATO care alocă sub 2% din PIB pentru apărare
» Majoritatea oamenilor cred că lumea este mai periculoasă decât în urmă cu doi ani (sondaj global)
» Comisia Europeană a activat cadrul de supraveghere consolidată în Grecia
» Protest pe trecerea de pietoni, în faţa Palatului Parlamentului
» Lazăr, întrebat dacă o deleagă pe Kovesi pe o funcție: Este foarte posibil să ne gândim la o activitate care să fie bună
» Emanuel Ungureanu (USR) a depus un denunţ la DNA pe numele medicului Mihai Lucan

Publireportaj

» Clinica Prestige Oltenia – întinerești rapid cu fire bioresorbabile!
» Lansarea Proiectului “Construire Hotel D+P+4E”, SMIS 117010

Local

» 5 vâlceni, reţinuţi după ce au devastat un bar
» Lucrările de reabilitare a Parcului Dragalina din Orşova, în linie dreaptă
» Bulevardul Porţile de Fier a fost inaugurat
» Maternitatea Spitalului Municipal Orşova a primit şase pătuţuri pentru nou-născuţi

Dolj

» Obligat să plătească 30.000 de lei polițistului căruia i-a spart nasul
» Accident violent pe strada Râului
» Începe iar calvarul Declarației unice
» Cu pichamărul la geam, în parcarea asfaltată, dar privată
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Accident cu trei victime pe strada Râului
» Dolj: Accident cu patru victime la Braniște

Gorj

» Se circulă din nou pe DJ 665, în zona Cernădie
» Pompierul erou a salvat patru tineri
» Pagube în peste 40 de localităţi
» Combinele nu au mai treierat de patru zile
» Gorj: Toate consolele cu panouri de pe drumurile naţionale vor fi demontate

Mehedinţi

» Mehedinţi: Autoturism distrus în urma coliziunii cu un cap de pod

Sport

» Marius Ionescu ratează Campionatul European
» Pandurii, egal cu Mioveni
» Publicul va decide Supercupa

Sanatate

» Dr. Tiberius Dudan: „Educaţia medicală se face încă din copilărie “

Educatie

» Au început lucrările de reparaţii şi igienizare în toate şcolile
» 250 de candidați la posturile de profesor au abandonat examenul

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top