9.8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAbsolvenţii de liceu sau de facultate nu mai vor şomaj

Absolvenţii de liceu sau de facultate nu mai vor şomaj

Absolvenţii de studii medii sau superioare sunt aşteptaţi la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă să se înregistreze pentru a beneficia de indemnizaţia de şomaj. Termenul pentru depunerea dosarului este de 60 de zile. Se vor depune două dosare, în baza cărora va fi acordată o indemnizaţie de 250 de lei timp de o jumătate de an. Cererile se primesc până pe 24 iulie. „Procesul de depunere a dosarelor a început din 24 mai şi se va încheia pe 24 iulie. Îi aşteptăm pe absolvenţi să vină şi să depună actele necesare pentru a se înregistra ca şomeri neindemnizaţi. În baza primului dosar se va depune şi al doilea şi vor putea să primească indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de șase luni, respectiv 250 de lei pe lună“, a declarat Romeo Chiriac, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj.

Tinerii nu mai vor să fie şomeri

Romeo Chiriac a mai spus că au fost înregistraţi până în prezent 67 de absolvenţi, care s-au înregistrat cu primul dosar ce le atestă statutul de şomer neindemnizat. Absolvenţii care intră în evidenţele AJOFM vor putea beneficia de o primă de inserţie la angajare în valoare de 1.500 de lei. „Cu toate că termenul-limită se apropie de final, tinerii absolvenţi din promoţia curentă sunt aşteptaţi să vină să se înregistreze ca şomeri. Până la această dată, doar 67 de persoane s-au înregistrat la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj. Doar aceştia şi cei care vor mai depune dosare până pe 24 iulie vor avea dreptul la indemnizaţia de şomaj prevăzută de lege. Vor avea dreptul ca după angajare să beneficize şi de o primă de inserţie de 1.500 de lei. 750 de lei vor primi la angajare şi 750 de lei la un an de la angajare“, a mai declarat Romeo Chiriac.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS