16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBrâncuşi a prins „viaţă“ la Târgu Jiu

Brâncuşi a prins „viaţă“ la Târgu Jiu

Scaunele de pe Aleea Scaunelor, din Târgu Jiu, operă a lui Constantin Brâncuşi, au înverzit. Aleea Scaunelor se află în Parcul Central din Târgu Jiu şi este componentă a Ansamblului Calea Eroilor, din care mai fac parte Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, precum şi Coloana Fără Sfârşit. Scaunele care intră în componenţa Aleii Scaunelor sunt construite din travertin şi au forma unor clepsidre. Din cauza precipitaţiilor abundente din acest an, dar şi a zonei cu vegetaţie şi umbră unde sunt amplasate, monumentele au înverzit. În multe locuri au fost acoperite cu muşchi şi lichieni de mici dimensiuni care şi-au găsit loc în alveolele sau crăpăturile materialului din care sunt construite. În plus, terenul din vecinătatea operelor din Parcul Central, cândva acoperit cu gazon, este irigat aproape zilnic. Aşadar, umezeala este o permanenţă în zonă, iar precipitaţiile au contribuit, de asemenea, la dezvoltarea de microvegetaţie pe faţetele scaunelor din piatră.

Ultima biocidare a avut loc în urmă cu mulţi ani

Operele lui Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu sunt unele din cele mai vizitate obiective turistice din judeţ şi atrag mii de turişti lunar. Unii dintre aceştia s-au arătat contrariaţi de modul în care au ajuns să arate operele lui Constantin Brâncuşi. Acestea sunt supuse periodic la o operaţiune de biocidare şi de eliminare a microorganismelor, însă ultima activitate de acest tip a avut loc în urmă cu mai mulţi ani. Autorităţile locale au solicitat fonduri Ministerului Culturii pentru restaurarea operelor din piatră şi din bronz, realizate de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu, însă de fiecare dată a fost invocată lipsa banilor. Activităţile de restaurare şi curăţare, indiferent cât de reduse ar fi ca importanţă, trebuie realizate de experţi autorizaţi sau de firme acreditate de Ministerul Culturii. Autoritățile din Târgu Jiu au cerut ultima dată fonduri pentru restaurarea Coloanei Fără Sfârșit, unde este necesară refacerea stratului de protecție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS