16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljA fost găsită o lebădă în apropierea Parcului Tineretului

A fost găsită o lebădă în apropierea Parcului Tineretului

O lebădă a fost găsită miercuri după-amiază, în apropierea Parcului Tineretului. Pasărea era rănită la piciorul drept și nu există nicio explicație, de ce se afla în acea zonă, dat fiind faptul că lebede există doar în Grădina Botanică și în Parcul „Romanescu“. Pasărea a fost observată de o craioveancă aflată în trecere prin zonă. „Miercuri, în jurul orei 16.00, pe trotuarul din fața Parcului Tineretului a apărut o lebădă. Am oprit să văd dacă pot ajuta în vreun fel. Aici se mai afla încă o persoană. După câteva minute, lebăda, care părea că nu poate să zboare, a intrat în pădurea de vizavi de parc. Am sunat la 112, unde am fost îndrumați către domnul Marin Catrina de la Protecția Animalelor. Acesta a ajuns în 15 minute, am prins lebăda pe care, ulterior, acesta a dus-o în Parcul «Nicolae Romanescu» pentru îngrijiri medicale“, a povestit Cristina Fira. Cele spuse de femeie sunt susținute și de Marin Catrina, reprezentantul unui ONG din Craiova care se ocupă cu protecția animalelor: „Am fost anunțat de niște persoane. Am mers la fața locului și am descoperit o lebădă adultă. Aceasta era rănită la piciorul drept și am dus-o pentru îngrijiri la Grădina Zoologică“.
Într-adevăr, reprezentan-ții RAADPFL confirmă că lebăda a ajuns în posesia lor. „Lebăda a fost găsită în apropiere de fosta întreprindere Chimica, din vecinătatea Parcului Tineretului. Lebăda se află la acest moment la Grădina Zoologică din Parcul «Romanescu»“, a precizat Aurelia Filip, director RAADPFL.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS