17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalBasoreliefuri amplasate în cel mai pitoresc loc de pe Dunăre

Basoreliefuri amplasate în cel mai pitoresc loc de pe Dunăre

O ceremonie de amplasare a unor basoreliefuri ale unor importante personalităţi din istoria poporului român a avut loc în localitatea Dubova, judeţul Mehedinţi, în contextul sărbătoririi Anului Centenarului Marii Uniri. Basoreliefurile au fost amplasate la baza Mănăstirii Mraconia, situată în cel mai pitoresc loc de pe Dunăre, la Cazane. De asemenea, alte două basoreliefuri au fost dezvelite şi amplasate şi la Cetatea Medievală a Severinului. Basoreliefurile reprezintă imaginea unor importante personalităţi din istoria poporului român: Decebal, Traian, Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Regele Ferdinand şi Regina Maria.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Poliţiei de Frontieră, la iniţiativa Asociaţiei Frontiera Gălăţeană, Corpului Naţional al Poliţiştilor, Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual şi cu suportul ctitorului Mănăstirii Mraconia. De asemenea, la ceremonie au mai participat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţul Mehedinţi.
Prin această acţiune de donaţie pentru comunitate, polițiștii de frontieră activi, în rezervă și în retragere, membri ai celor trei asociații, au dorit să contribuie la dezvoltarea sentimentelor patriotice și la cunoașterea istoriei poporului român, locul ales pentru amplasarea basoreliefurilor fiind vizitat, atât de către turiști români, cât și de către cei străini.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS