8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalÎntâlnire a urmaşilor comunităţii de pe insula Ada Kaleh

Întâlnire a urmaşilor comunităţii de pe insula Ada Kaleh

O întâlnire a urmaşilor comunităţii de pe insula Ada Kaleh a avut loc, ieri, la Biblioteca Naţională a României din Bucureşti, la 48 de ani de când acest paradis exotic din Clisura Dunării a fost dezafectat. În prezent, membrii comunităţii Ada Kaleh trăiesc la Orşova, Drobeta Turnu Severin, Constanţa, Alba Iulia, Bucureşti, dar şi în Turcia.
„Cei aproape 700 de locuitori ai insulei erau, majoritatea, turci şi se ocupau în special cu creşterea trandafirilor şi comerţul cu produse tradiţionale turceşti. Turismul căpătase, de asemenea, amploare în ultima perioadă, datorită preţurilor scăzute la bijuterii, delicatese turceşti şi tutun (ca urmare a scutirii de impozite). Insula Ada Kaleh, locuită încă din antichitate, s-a aflat sute de ani sub ocupaţie ba otomană, ba austro-ungară. A devenit teritoriu românesc după Primul Război Mondial şi a dispărut prin scufundare după construirea barajului Porţile de Fier. Istoria insulei Ada Kaleh, aflată la 3 kilometri de Orşova, s-a încheiat abrupt în urmă cu 48 de ani, sub apele Dunării. Insula a fost scufundată în anul 1970 odată cu construcţia barajului de la Porţile de Fier. Locuitorii, în jur de 680 de persoane, majoritatea de etnie turcă, au fost evacuaţi şi au avut de ales între a se stabili în România sau în Turcia“, arată organizatorii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS