10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrimăria din Motru are bani de salarii până în septembrie

Primăria din Motru are bani de salarii până în septembrie

Primăria din Motru are 151 de salariaţi

Majoritatea primarilor din judeţul Gorj aşteaptă cu sufletul la gură rectificarea de buget. Deoarece a debutat deja prima lună de vară şi în curând se va trece de jumătatea acestui an, este de aşteptat ca o posibilă rectificare de buget să se producă în luna iulie. Pentru majoritatea primăriilor, banii nu ajung decât până în luna septembrie. Este vorba atât de sumele necesare pentru plata salariilor, cât şi pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare. Mai este nevoie de bani pentru investiţii şi în special pentru asigurarea cofinanţărilor. Multe primării nici măcar nu au început investiţii noi, pentru că s-au temut că nu vor avea fondurile necesare pentru plata lucrărilor.

„Avem nevoie de bani pentru cofinanțări“

Aproape toate primăriile din judeţul Gorj au probleme cu asigurarea fondurilor până la finalul acestui an. Este vorba, în special, de bugetul de funcţionare, pentru că bugetul de dezvoltare nici măcar nu mai este de luat în calcul, în afara unor proiecte cu finanţare europeană sau de la bugetul central. Primarii încearcă să facă rost de banii necesari pentru asigurarea salariilor până la finalul anului, precum şi a cheltuielilor cu utilităţile. „Vom avea probleme mari, dacă nu va exista o rectificare de buget luna viitoare. Avem nevoie de bani pentru cofinanţările de la anumite proiecte care acum sunt în aşteptare. Sunt şi cheltuielile cu iluminatul, cu utilităţile, cheltuieli curente, consumabile şi, mai important, salariile. Ne încadrăm la limită şi cu plata salariilor pe luna septembrie, după care nu mai avem niciun leu. Dacă nu vor veni bani la rectificare atunci nu ştiu ce vom face. Oricum iau în calcul o redimensionare a numărului de salariaţi, după ce vor fi realizate câteva evaluări“, a spus Gigel Jianu, edilul municipiului Motru, unde sunt peste 150 de funcţionari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS