17.9 C
Craiova
duminică, 22 septembrie, 2019
Acasă Local Dolj Consiliul local, la o nouă rundă de scandal?

Consiliul local, la o nouă rundă de scandal?

-

Consiliul Local al Municipiului Craiova se întrunește astăzi, în şedinţă de îndată, pentru a dezbate şi vota două proiecte de hotărâre care au stârnit discuţii aprinse în şedinţa ordinară de săptămâna trecută şi care nu au trecut în forma propusă de executiv. Este vorba de proiectul privind respingerea solicitărilor formulate de SC U Craiova 1948 SA şi Ionaşcu Mircea, cu privire la utilizarea stadionului „Ion Oblemenco“, care nu a întrunit numărul suficient de voturi pentru a fi aprobat, şi de proiectul privind atribuirea contractului de delegare a serviciului de transport public local către RAT SRL, pentru care au fost cerute lămuriri suplimentare din partea consilierilor locali din opoziţie.
Cererea lui Ionaşcu Mircea, în calitate de cetăţean al oraşului pasionat de sport, cum apare în document, era ca echipa din liga a IV-a să susţină meciul de baraj pentru promovare, programat în data de 23 iunie, pe stadionul „Ion Oblemenco“. Aceeaşi cerere a venit şi din partea SC U Craiova 1948 SA, în document precizându-se că societatea va plăti taxa de folosire a arenei stabilită de primărie şi că e dispusă să facă această plată în avans (37.100 de lei). Executivul a găsit o modalitate legală de a întocmi un proiect de hotărâre pentru o astfel de cerere şi l-a introdus pe ordinea de zi, în varianta de respingere a solicitării. Autorităţile au motivat în raport că gazonul are nevoie de o pauză, pentru a se prezenta bine la Supercupa României, şi că nu se pot da curs tuturor solicitărilor de a folosi stadionul pentru o competiţie de fotbal, pentru că s-ar deteriora gazonul şi s-ar pierde inclusiv garanţia.
În plus, au făcut legătura cu persoanele din conducerea SC U Craiova 1948 SA, care au datorii mari la bugetul local prin intermediul altor firme pe care le deţin. „Să înţelegem că stadionul stă atât de bine la capitolul venituri încât ne permitem să refuzăm 37.100 de lei? Ar trebui să lăsăm pe oricine să joace aici, dacă plăteşte taxa, pentru că e vorba de un bun public“, au spus consilierii locali din partea PNL. Aceştia au fost împotriva proiectului, au existat şi două abţineri, aşa că hotărârea de respingere nu a întrunit cvorumul necesar de două treimi pentru a trece de vot.

„De unde ştim că votăm o hotărâre care să stea în picioare în instanţă?“

În ceea ce priveşte delegarea serviciului de transport public local către SC RAT Craiova SRL, societatea deţinută de primărie şi consiliul local, peneliştii au ridicat problema procesului pierdut în primă instanţă de SC RAT (SC Fraţii Bacriz a contestat delegarea anterioară din 2016). Procesul are un prim termen la Curtea de Apel Craiova marţi, 5 iunie. „Nu votăm pentru că nu avem toate elementele acestui proiect. Raportul de hotărâre este identic cu cel din 2016 prin care s-a delegat acest serviciu şi care a expirat de o lună. În plus, ne-aţi ascuns că suntem parte într-un proces pe care noi, consiliul local, l-am pierdut în primă instanţă. Este ruşinos! Hotărârea din 2016 a fost anulată de o instanţă. De unde ştim că votăm acum o hotărâre bună, care să stea în picioare în instanţă, şi nu votăm tot una care să fie anulată, pentru că proiectul este acelaşi?“, a punctat Marian Vasile. „Nu putem lua o hotărâre fără să ştim toate dedesubturile. Ne-aţi pus în faţă un raport de 600 de pagini cu o zi înainte de şedinţă“, a adăugat consilierul PNL.
Executivul a încercat să explice că proiectul de hotărâre este bun, că pentru delegarea serviciului de transport public local către RAT există avizul Consiliului Concurenţei şi al ANRSC (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice), iar legile europene dau dreptul unei autorităţi publice să delege direct un astfel de serviciu, dacă deţine o societate pe care o controlează în totalitate, în speţă RAT SRL. Şi acest proiect de hotărâre avea nevoie de două treimi pentru a fi votat în forma iniţială, executivul a încercat scoaterea unui articol pentru a fi nevoie de vot simplu, dar până la urmă s-a ales varianta repunerii lui pe masa consilierilor astăzi, într-o şedinţă de îndată. Va fi o nouă rundă de scandal la Consiliul Local? Rămâne de văzut.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.