Acasă Local Gorj Şi-a ucis soția, apoi a încercat să se sinucidă

Şi-a ucis soția, apoi a încercat să se sinucidă

-

Crimă odioasă la Timișoara! Un tânăr, de 29 de ani, din Târgu Cărbunești, şi-a ucis, cu sânge rece, în noaptea de miercuri spre joi, soţia, apoi a încercat să se sinucidă intrând cu maşina într-un stâlp. Ajunşi la locul accidentului, poliţiştii au găsit şoferul rănit. Întrebat ce s-a întâmplat, acesta le-a spus agenţilor că şi-a ucis soţia și că a vrut să se sinucidă. La locul accidentului a fost chemată ambulanţa, care l-a preluat pe bărbat şi l-a dus la spital, apoi poliţiştii s-au deplasat la locuinţa acestuia, unde au găsit-o pe soţie moartă. Lângă trupul neînsufleţit al femeii se afla şi cuţitul cu care fusese înjunghiată. Cei doi soți, care erau căsătoriți de un an, sunt din Târgu Cărbunești, dar locuiau la Timişoara. Vecinii acestora spun că între ei au avut loc mai multe certuri, în ultima perioadă, întrucât soţul era gelos, iar soţia i-a spus că vrea să se despartă de el.
În această săptămână, o nouă ceartă care a avut loc între cei doi a degenerat. Bărbatul a luat un cuţit şi a înjunghiat-o pe femeie în zona spatelui, aceasta prăbuşindu-se în holul apartamentului. Când şi-a dat seama ce a făcut, soţul a luat maşina, a mers cu viteză prin oraş câţiva kilometri, apoi a intrat într-un stâlp, pe Calea Lugojului din Timişoara. Procurorii urmează să îl audieze pe bărbat pentru a stabili cu precizie ce s-a întâmplat miercuri noapte în familia acestuia. Criminaliștii au prelevat probe de la locul crimei, iar medicii legişti au preluat trupul neînsufleţit al femeii ucise pentru autopsie. Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie şi omor. „O persoană de sex feminin, în vârstă de 26 de ani, a fost ucisă prin aplicarea mai multor lovituri de cuţit, în timp ce aceasta se afla în locuinţa sa situată în municipiul Timişoara. Decesul victimei a survenit la scurt timp de la producerea leziunilor traumatice. Din primele investigaţii rezultă indicii că autorul faptei este soţul victimei. Acesta a fost implicat în aceeaşi noapte într-un accident rutier, soldat cu vătămarea sa, aflându-se în prezent internat într-o unitate spitalicească, neputând fi, până în acest moment, audiat. Până în prezent, în cauză nu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de nicio persoană. Facem precizarea că începerea urmăririi penale în cauză reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“, a declarat prim-procurorul Mihaela Pop, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Eugen MARUTA
Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.