A renunțat la posturi-cheie din multinaționale pentru a începe propria afacere cu covoare oltenești. O tânără antreprenoare a atras fonduri europene și duce mai departe tradiția țesutului de covoare cu motive oltenești. Covoarele lucrate manual sunt comandate de clienți în special on-line, iar străinii le apreciază. Este o activitate ce presupune multă muncă, atenție, răbdare și creativitate. Iată povestea produsului cu valențe de brand național: „Covorul oltenesc“.
În urmă cu doi ani, Anca Lozan Dumitrescu a renunțat la postul de director regional de vânzări dintr-o multinațională, după ce timp de 18 ani lucrase în două astfel de firme de renume. De profesie inginer, Anca Lozan Dumitrescu a decis la 47 de ani să își încerce norocul pe cont propriu într-un domeniu de nișă diferit de pregătirea ei profesională și de activitatea sa de până atunci. Încurajată de tendințele românilor de întoarcere la tradiții, ea a luat decizia să deschidă un atelier de țesătorie, unde să producă renumitele covoare oltenești. „Pentru că am fost tot timpul îndrăgostită de covoarele noastre oltenești, iar bunica mea a lucrat până la 84 de ani astfel de covoare, m-am hotârât să continuu această tradiție. Am făcut un studiu de piață și am văzut că este o nișă de piață foarte bună și atunci am hotărât să îmi scriu un proiect și să iau finanțare și să deschid acest atelier. Am obținut pe Programul Național de Dezvoltare Rurală, submăsura 6.2 o finanțare europeană de 70.000 de euro. Acum doi ani, am semnat contractul de finanțare și am început recrutarea, achiziția de echipamente, de materie primă, de mobilier necesar și am început activitatea“, a povestit antreprenoarea. A închiriat de la primărie un spațiu dintr-o fostă grădiniță dezafectată, iar la o lună după ce a școlit câteva localnice a început producția de covoare oltenești.
Fiecare covoraș este o piesă de artă
Când intri în atelierul din Măceșu de Jos, culorile vii ale covoarelor oltenești cu motive inspirate din natură dau senzația de primăvară eternă, inspiră bucurie celui care trece pragul atelierului. Toate produsele se fac manual și sunt piese unicat ce înglobează multă muncă și migală. Durează până la două săptămâni ca din mâinile unei țesătoare să apară un covoraș de 2 metri lungime și 75 cm lățime. În schimb, un covor de aproape 9 metri pătrați se poate face în două – trei luni. Pe un perete este expus un covor inedit, despre care am aflat că se numește „pomul vieții“, iar în holul de la intrarea în atelier domnește un vechi război de țesut, care se folosea în Oltenia pentru a se țese covoare, chilime și macate.
În atelier se produc și covorașe foarte mici, care se pot pune pe măsuțe, trăistuțe din lână cu motive tradiționale, iar de ceva vreme au început să coase și ii. Motivele care se folosesc la covoarele oltenești sunt atât zoomorfe (animale, păsări, oameni, flori), cât și geometrice. Se folosesc în diverse combinații de culori vii motivele tradiționale oltenești, în special mărgăritarul, spicul de grâu și macul. Mai nou, în micul atelier se folosesc ca bază țesături alb-albastre, combinate cu diverse alte pasteluri de culori.
Materia primă (lâna) vine deja vopsită și este procurată de la o mică filatură de pe lângă Vidraru.
Abordarea modernă a unui produs tradițional
Cererea de covoare oltenești este atât de mare încât atelierul abia face față să producă atât cât se comandă. Chiar dacă produsul este unul tradițional, marketingul și promovarea covoarelor oltenești se fac în stil modern. Experiența acumulată în vânzări, la multinaționalele la care a lucrat antreprenoarea, îi este utilă acum, la propria afacere la care a visat dintotdeauna. Și-a înființat firma AM Boutique Design SRL și a lansat site-ul www.covoruloltenesc.ro. „Eu mă ocup de managementul companiei, de partea de vânzare, administrez site-ul. Particip la târguri și expoziții și mă ocup și de partea de secretariat“, a spus antreprenoarea.
Cererea de covoare oltenești este foarte mare, iar capacitatea de producție este limitată. În Dolj există două ateliere de țesătorie. Anca Lozan Dumitrescu spune că vin comenzi pe care le-ar accepta cu plăcere, dar nu poate să producă în micul atelier atât cât cere piața. „Noi pe partea de magazin on-line vindem foarte mult și la companii care au nevoie de astfel de produse la diverse evenimente sau pentru protocol. Un asemenea cadou pentru cineva din afara țării este de o valoare inestimabilă și foarte apreciat de străini, care știu ce înseamnă lucrul manual. Și românii noștri plecați în străinătate apreciază covoarele oltenești“, a mai spus Anca Lozan Dumitrescu.
Tânăra antreprenoare a precizat că a făcut demersurile preliminare la OSIM pentru a înregistra marca sub care produce, respectiv „Covorul oltenesc“.
Țesătoria presupune atenție și multă muncă, dar și locuri de muncă
Partea grea a fost recrutarea de personal, având în vedere că nu există școli pentru țesătoare, astfel că meseria s-a învățat la atelier. La început au fost 18 fete, care au vrut să se angajeze, dar în final au rămas foarte puține care au „îmbrățișat“ țesătoria. „Să știți că nu este o meserie ușoară. Trebuie să ai foarte multe abilități, de îmbinare de culori, să ai viziune, multă dexteritate în mâini“, a mai spus antreprenoarea.
În atelierul de țesătorie din Măceșu de Jos lucrează în prezent patru tinere. Au învățat meseria chiar în respectivul atelier, una de la alta. În comuna respectivă, lipsa locurilor de muncă este la fel de acută ca în orice altă localitate rurală, astfel că deschiderea unui atelier de țesătorie a fost o oportunitate pentru ca acele tinere să aibă un serviciu aproape de casă. „Lucrez de aproape doi ani în atelier, de la început. Am auzit că o să deschidă doamna aici și am zis să merg să învăț și eu. Îmi place foarte mult ceea ce fac. La început mi-a fost greu, dar după ce am învățat nu mi se mai pare greu. Nu aveam alt loc de muncă prin comună“, a spus Ana-Maria Bojină, de 21 de ani, care lucrează ca țesătoare în atelier.
În atelierul de țesătorie din Măceșu de Jos lucrează și două membre ale aceleiași familii, mamă și fiică. „Și fiica mea lucrează în atelier la un război. La început venea cu mine și se uita cum țeseam. Doamna i-a propus și ei să învețe și a trecut la război și a și învățat. I-a fost drag și a prins foarte repede. Și atunci doamna a angajat-o și pe ea“, a spus Andreea Cristina Mihalache, de 38 de ani, mama Nicoletei Alexandra, de 21 de ani, care lucrează tot ca țesătoare în atelier. O tânără face naveta din satul vecin, Săpata, până în Măceșu de Jos, ca să lucreze ca țesătoare la atelierul Ancăi Lozan Dumitrescu. „Înainte am lucrat la brutărie, dar făcând naveta la Goicea îmi era foarte greu. Am auzit că aici se fac covoare și am zis să încerc și eu. Și fac naveta din satul alăturat și îmi place ceea ce fac. Am de gând să rămân aici, pentru că nu sunt locuri de muncă în comună, mai ales pentru femei“, a spus Corina Berceanu, de 30 de ani.
Hopurile mari ale unui business mic
Viața unui mic antreprenor nu este tot timpul roz. Cele mai mari probleme cu care se confruntă antreprenoarea de la Măceșu de Jos sunt legate de „creșterea rapidă și haotică a salariului minim pe economie și guvernarea foarte slabă a țării“, în ceea ce privește adoptarea unor multiple modificări fiscale fără să se cunoască realitatea firmelor, spune femeia. Ea a explicat că fetele angajate în atelier lucrează la capacitate maximă, astfel că ea, ca administrator, nu are cum să crească productivitatea muncii în mica unitate de producție. Așadar, orice creștere a salariului minim se răsfrânge în creșterea prețurilor de vânzare, ceea ce poate crea probleme multor mici antreprenori. „Statul nu trebuie să intervină brutal în economie. Trebuie să mă lase pe mine să cresc salariile, atunci când consider eu de cuviință, dar nu să mi se impună. Ultimele modificări fiscale ne bulversează pe noi, micii antreprenori“, a mai spus antreprenoarea.
