10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjViitorul padoc din Târgu Jiu va putea găzdui o mie de câini

Viitorul padoc din Târgu Jiu va putea găzdui o mie de câini

Primăria Târgu Jiu speră să reducă în mod semnificativ numărul câinilor comunitari din oraş după construirea noului padoc. Sute de câini umblă liberi pe străzile oraşului. Nu se poate aprecia exact numărul acestora, întrucât în fiecare zi sunt aduşi câini la Târgu Jiu, din comunele învecinate. Cert este că autorităţile vor să construiască un padoc în cartierul Bârseşti, pe strada Carierei. Capacitate acestuia ar putea depăşi o mie de locuri. Actualul adăpost va fi desfiinţat, întrucât în zona de sud se va muta Registrul Auto Român. „Este necesar să mutăm adăpostul actual pentru că acolo se va realiza o investiţie. Noul padoc va fi amplasat la marginea oraşului, în cartierul Bârseşti. Va avea o capacitate de o mie de locuri şi va beneficia de condiţii bune pentru câinii care vor fi strânşi de pe străzi. Eu cred că problema nu va fi însă rezolvată, dacă la nivel judeţean nu se va gândi o strategie cu un padoc central şi fiecare primărie să contribuie cu întreţinerea acestuia“, a declarat Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS