5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPelerinaj la Mănăstirea Lainici

Pelerinaj la Mănăstirea Lainici

Mănăstirea Lainici din nordul judeţului Gorj va deveni joi un loc de pelerinaj pentru creştini. Pe 3 mai este sărbătorit Sfântul Irodion de la Lainici. Acesta a fost monah la Mănăstirea Cernica, apoi stareț vreme de 41 de ani (1854-1900) al Mănăstirii Lainici. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 3 mai. Cuviosul Irodion Ionescu s-a născut la Bucureşti în anul 1821, primind la botez numele de Ioan. La vârsta de 20 de ani, simţind chemarea spre viaţa monahală, a intrat ca vieţuitor la Mănăstirea Cernica, unde era pe atunci stareţ Sfântul Calinic. A fost tuns în monahism în anul 1846, primind numele de Irodion. A ajuns să fie iubit şi respectat de toată obştea şi mai ales de stareţul său, Sfântul Calinic. Când acesta devine episcop de Râmnic, îşi ia cu el câţiva ucenici pentru a-l ajuta. Între aceştia se afla şi cuviosul Irodion, pe care episcopul îl trimite la schitul Lainici în anul 1851. În 1853, este hirotonit diacon, apoi preot, având ascultarea de ecleziarh, apoi de stareţ, însărcinare pe care şi-o păstrează, cu scurte întreruperi, vreme de 41 de ani.

A devenit sfânt

Când duhovnicul Sfântului Calinic a trecut la Domnul, acesta şi l-a ales pe cuviosul Irodion, fostul său ucenic, ca duhovnic și povățuitor. Cucerit de darurile duhovnicești ale starețului Irodion, Sfântul Calinic avea să-l numească „Luceafărul de la Lainici“. „Cuviosul Irodion a avut multe de îndurat din partea celor din jurul său, care-l pizmuiau pentru viața lui curată și pentru darurile de care îl învrednicise Dumnezeu, însă el a răbdat toate cu smerenie. Faima lui s-a întins repede atât în Regatul României, cât și dincolo de munți, în Transilvania, căci se învrednicise de darul facerii de minuni, alungând și duhurile necurate. Era și văzător cu duhul, astfel încât mulți dintre cei care alergau la el primeau vindecare sufletească și trupească. A prevestit și pustiirea schitului, care avea să se și petreacă nu după multă vreme de la adormirea sa. Sub îndrumarea mitropolitului Irineu al Olteniei, s-a încheiat cercetarea istorică asupra vieţii sfântului şi s-a trecut, după zile de post şi rugăciune, la dezgroparea mormântului pentru aflarea sfintelor moaşte. După câteva încercări nereuşite, acestea au fost găsite în sfârşit pe 10 aprilie 2009: erau foarte uşoare, maronii-portocalii la culoare şi răspândeau o mireasmă plăcută. Au fost aşezate într-o raclă, spre închinare, în biserica Mănăstirii Lainici. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proslăvit pe cuviosul Irodion de la Lainici prin Temei nr. 6370 din 29 octombrie 2010, rânduindu-i ca zi de prăznuire data de 3 mai (ziua trecerii lui la Domnul). Proclamarea solemnă a canonizării sfântului Irodion s-a făcut la Mănăstirea Lainici în ziua de 1 mai 2011“, potrivit Mănăstrii Lainici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS