5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPercheziţii la traficanţi de persoane

Percheziţii la traficanţi de persoane

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi Vâlcea au efectuat ieri nouă percheziții domiciliare, în municipiul Râmnicu Vâlcea și în orașul Călimănești, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism, tentativă la înșelăciune, fals informatic și instigare la fals informatic.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011 – 2018, trei suspecţi au constituit un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane care a acționat în mod coordonat pe teritoriul României, al Italiei și al Franței, în scopul obținerii de beneficii financiare pe care și le-au însușit în cea mai mare parte, persoanelor vătămate revenindu-le sume de bani modice necesare subzistenței.
De asemenea, în urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că unul dintre membrii grupului infracţional, sprijinit de contabila unei societăți comerciale, a inserat date necorespunzătoare adevărului într-un sistem informatic referitoare la cuantumul salariului său în calitate de angajat al acestei societăți comerciale și a încercat să obțină un credit în sumă de 60.000 de lei de la o unitate bancară de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. Din activitatea infracțională, suspecţii au obținut peste 250.000 de euro. La sediul DIICOT – ST Pitești au fost aduse în vederea audierii 15 persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS