Acasă Local Dolj Şoferul care și-a tăiat maşina, la judecată

Şoferul care și-a tăiat maşina, la judecată

-

Oamenii legii au găsit mai multe piese ale Mercedesului dezmembrat, în urma unor percheziții domiciliare făcute pe 6 februarie la domiciliile inculpaților din acest dosar

Magistrații de la Judecătoria Craiova au hotărât, la sfârșitul săptămânii trecute, că poate începe judecarea craioveanului care și-a dezmembrat Mercedesul pentru a ascunde un accident de circulație. Șoferul a lovit pe trecerea de pietoni o fetiţă de un an şi şapte luni şi pe tatăl acesteia, după care a fugit de la locul accidentului.

Craioveanul Ionuț Cristian Manea, de 33 de ani, a fost trimis în judecată la începutul lunii martie, anul acesta, într-un dosar în care a fost acuzat de părăsirea locului accidentului. Alături de Manea, în același dosar au fost deferiți justiției încă trei inculpați, acuzați de favorizarea făptuitorului, respectiv tăinuire.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au reţinut că „pe 20 ianuarie, în jurul orei 20.20, inculpatul Cristian Ionuţ Manea a condus un autoturism marca Mercedes-Benz, pe bulevardul Decebal, din municipiul Craiova, şi a provocat un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală gravă a unei minore de un an şi zece luni, cât şi a tatălui acesteia, pietoni angajaţi în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal. După aceea, Ionuţ Cristian Manea a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiei. Ulterior, pe 23 ianuarie, inculpaţii Călin Pop, Mădălin Floricel, împreună cu Cristian lonuț Manea, în scopul împiedicării şi îngreunării cercetărilor în cauză şi tragerii la răspundere penală a acestuia din urmă, au apelat la Marius Vasile, iar împreună cu acesta, care, deşi cunoştea că autoturismul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, la domiciliul lui Călin Pop au procedat la distrugerea prin tăiere a autoturismului marca Mercedes-Benz, pe care, în aceeaşi zi, l-au depozitat la domiciliul lui Marius Vasile“.
Manea și Floricel au fost arestați preventiv pe 7 februarie, printr-o hotărâre a Judecătoriei Craiova, iar Cătălin Pop a fost arestat la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. În schimb, Marius Vasile a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Ulterior, Manea a fost plasat în arest la domiciliu, iar Mădălin Floricel și Cătălin Pop au fost puși sub control judiciar.
Dosarul a intrat în procedură de cameră preliminară, iar vineri, pe 20 aprilie, instanța a respins toate cererile și excepțiile invocate de inculpați și a dispus începerea procesului. „Dispune începerea judecăţii cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 2 martie 2018, sub numărul 6263/215/2018, privind pe inculpaţii Manea Cristian Ionuţ, Pop Călin, Floricel Mădălin şi Vasile Marius“, se arată în hotărârea instanței, care poate fi contestată de inculpați la Tribunalul Dolj.

Manea s-a întors la serviciu

Ionuț Cristian Manea a fost eliberat din arest pe 12 martie, printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj, instanță care l-a plasat în arest la domiciliu. Pe 20 martie, Judecătoria Craiova a admis o cerere a inculpatului de a se întoarce la locul de muncă, la Administraţia Bazinală de Apă Jiu. „Acordă inculpatului Manea Ionuţ Cristian permisiunea de a părăsi imobilul (…) în vederea prezentării la locul de muncă, respectiv la Administraţia Naţională «Apele Române» – Administraţia Bazinală de Apă Jiu, de luni până vineri, începând cu ora 07.10, până la ora 15.50“, a stabilit instanța de judecată. Tot vineri, magistrații de la Judecătoria Craiova au dispus menținerea măsurii arestului la domiciliu față de Ionuț Cristian Manea.

ȘTIRI VIDEO GdS

România U15 se duelează cu Cipru în ultimele jocuri ale anului

Naţionala României U15 va disputa în perioada 19-21 noiembrie două jocuri amicale în compania selecționatei Ciprului, la Centrul Național de Fotbal Buftea....

Șase transfugi intoxicaţi cu fum, găsiţi pe o navă în Portul Constanța

Șase transfugi au fost evacuați, duminică noapte, de pe o navă aflată în Portul Constanța, după ce s-au intoxicat cu fum. Incidentul s-a petrecut după ce aceştia au aprins o saltea dintr-o cabină.