Acasă Local Dolj O viață între Siria și Craiova

O viață între Siria și Craiova

-

Este creștin din Siria, a făcut Facultatea de Medicină din Craiova și a plecat să profeseze în țara natală. A crezut că va trăi acolo până la adânci bătrâneți, împreună cu soția româncă și cei doi copii. Nu a fost însă așa, războiul i-a schimbat destinul și l-a trimis înapoi pe meleagurile noastre, pe care, paradoxal, le părăsesc zilnic sute de români aflați în căutarea unei vieți mai bune. Ororile din țara lui, bombardamentele, trupurile sfârtecate, clădirile făcute una cu pământul, mirosul de pământ năclăit cu sânge și, mai ales, insistențele copiilor lui l-au determinat, într-o bună zi, să lase totul în urmă și să părăsească locul de baștină.
Criza din Siria, războiul civil, încleștările dintre forțele rebele și armata siriană guvernamentală, intervențiile ISIS, lupta kurzilor pentru eliberare au măcinat, începând din 2011 și până în prezent, Siria și au distrus liniștea familiei Taraben.
Viața sirianului este legată de România, de Oltenia. Povestea lui a început în 1974, când a făcut facultatea în țara noastră. „După ce am încheiat aici studiile la Medicină, am plecat împreună cu familia – soția și fetița de trei ani – în țara mea, unde urma să profesez în specialitatea medicină pediatrică. În acea perioadă nu puteai să rămâi aici nici măcar o zi în plus după ce terminai facultatea. În Siria locuiam la 100 de kilometri de Damasc, în regiunea muntoasă Jabal al-druzi, cu Swaida ca orașul principal. Aici am fost nevoit să fac armata doi ani și jumătate, fiindcă așa era legea, și să-mi fac specializarea. Ulterior, m-am angajat medic de familie. În țară era bine, câștigam bine, soția mea, deși româncă, se integrase bine, participa la căsătoriile comunității, la înmormântări. Mai târziu am decis să mergem în Arabia Saudită, unde am profesat tot ca medic de familie. A fost dificil, ne-au luat pașapoartele și angajatorul era un fel de stăpân al nostru. Condițiile erau cumplite. De exemplu, dacă îți venea o femeie la control, nu aveai voie să o atingi, nici măcar să-i auzi vocea. Discuția o purtai cu soțul sau tatăl, aceștia îți transmiteau ce probleme de sănătatea are aceasta. Nici cu stetoscopul nu aveai voie să o atingi. Au trecut doi ani și ne-am înapoiat în Siria, unde era mult mai bine“, își amintește sirianul.

„Cealaltă parte a speranței“

Drumul vieții a fost sinuos pentru acesta. S-a întors în România prima dată când a aflat de decesul socrului său. A mers trei zile cu trenul și cu autocarul din Siria până în România. A fost un drum cu peripeții pentru că în Bulgaria au fost atacați și amenințați cu moartea. Până la urmă, violențele din Siria l-au determinat să aleagă să trăiască în România, chiar dacă este departe de casă și de părinții săi. „Am rămas în România cu toții o perioadă de trei luni. Era după Revoluție, lucrurile se schimbaseră. Am vorbit cu alți sirieni, care mă îndemnau să stau în România, spuneau că poți să faci afaceri cu 100 de dolari. După vacanța copiilor, am plecat în Siria, dar am făcut cale întoarsă. Ne-am stabilit în București, unde am deschis un magazin angro. Am renunțat după un an. Întors în Damasc, mi-am reluat activitatea de medic, de data asta medicină pediatrică, specializarea mea. Lumea nu mai era aceeași. Liniștea dinainte se transformase în iad. Nu avem nici o treabă cu acest război, dar suntem prinși la mijloc. Viața noastră atârna acolo de un fir de ață. 30-40 de obuze explodau zilnic. Nu aveai curaj să mai mergi pe stradă. Îți era teamă să faci baie. Tremurai de frică în propria casă. Te gândeai că într-o clipă poți să-ți pierzi viața. Plecai de acasă, îți luai la revedere și nu știai dacă te mai întorci. Am văzut corpuri sfârtecate, am văzut copii uciși, bălți de sânge. Am văzut multe, am văzut prieteni murind, am văzut copiii lor murind. În Swaida a explodat o bombă la câteva sute de metri de apartamentul nostru. Atunci băiatul mi-a zis că este timpul să plecăm. Și am plecat…“, deapănă sirianul firul vieții lui de până acum.
Și-a abandonat casa, serviciul și agoniseala de-o viață și a fugit din fața ororilor războiului. Pentru el a fost un colac de salvare faptul că soția era de origine română, nu a fost necesar să plătească un contrabandist sirian ca să evadeze spre libertate. Acum trăiește din pensia de 80 de dolari și banii trimiși de fiul și fiica sa, care lucrează într-un oraș din Emiratele Arabe. Împreună cu soția și cei doi nepoți locuiesc într-un apartament din Craiova, copiii merg la una din cele mai bune școli din oraș. Familia Taraben visează să se reunească toată aici, în Craiova, în România, unde să-și crească nepoții departe de teroarea din Siria.

ȘTIRI VIDEO GdS