Clubul Rotary Târgu Jiu organizează vineri, 4 mai, Balul Rotary 2018. În cadrul acestui eveniment vor fi acordate trei burse de excelență pentru tinerii care studiază în județul Gorj. Bursele de excelență vor fi acordate în urma derulării unei competiții începute pe 19 martie, competiție la care cei care doresc se mai pot înscrie până vineri, 20 aprilie 2018. Bursele de excelență acordate urmăresc identificarea, susţinerea, dezvoltarea şi promovarea talentelor, elevi sau studenți, cetățeni români. Pentru Bursa de excelenţă se pot înscrie elevii, studenții sau masteranzii care urmează cursurile la învățământul de zi în școlile/liceele/universitățile din județul Gorj și care îndeplinesc următoarele condiții: au domiciliul în județul Gorj; sunt integraliști, adică nu au obligații profesionale nerezolvate din anii anteriori de curs; s-au remarcat într-un domeniu de activitate profesională și socială sau/și au media generală a anilor de studiu peste 9,50.

Nicu Alifantis va susţine un recital la Târgu Jiu

Mai multe informații privind desfășurarea acestui Concurs se găsesc pe site-ul clubului http://www.rotarytargujiu.ro/proiecte. În cadrul Balului Rotary 2018, Nicu Alifantis va susține un recital extraordinar. Evenimentul va avea loc în Sala Ronda din cadrul Complexului Anna Events de pe Insulița din Târgu Jiu. Balul are drept scop strângerea de fonduri pentru continuarea proiectului Burse de Excelență. Vă mulțumim că sunteți alături de noi în toate proiectele inițiate, pentru sprijinirea comunității din care facem parte.

Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.