Secţia UPU va fi modernizată

Unitatea Primiri Urgenţe va fi extinsă
Autori


Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu va fi modernizată şi extinsă cu fonduri europene. Consiliul Judeţean Gorj a elaborat un proiect care prevede reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, locația din strada Tudor Vladimirescu. Valoarea totală a investiţiei este de aproape două milioane de euro, respectiv 8,5 milioane de lei. Durata de execuție a obiectivului de investiție este de 12 luni. Suprafața reabilitată, modernizată şi extinderea secției UPU va fi de 1.280 de metri pătraţi. În proiect mai este prevăzută o instalaţie de detectare, semnalizare și avertizare incendiu şi o instalație de ventilare/condiţionare aer.

Prin realizarea obiectivului de investiție se urmărește: reorganizarea funcțională a Unității Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, prin recompartimentări, schimbări de destinație ale unor spații, modernizări, igienizări, refacerea tuturor instalațiilor interioare aferente (electrice, sanitare, termice, ventilații, gaze, medicale) și refacerea finisajelor în așa fel încât să se obțină o unitate modernă care să respecte toate normele aflate în vigoare.



Comenteaza acum

Alte stiri

21 ianuarie 2019

Gorj: Un pacient a murit de gripă la Spitalul Judeţean

Un pacient aflat internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu a murit luni în unitatea medicală. Conducerea unităţii medicale a confirmat decesul şi este primul de acest fel din cauza gripei. Bolnavul era internat la Secţia medicală.

Sumarul ediției de miercuri, 18 aprilie 2018

Actualitate

» Transport cu puieţi de păr infestaţi, returnat ţării de provenienţă
» Rusia: Răspunsul nostru la sancţiunile americane va fi ţintit şi dureros
» Recep Erdogan convoacă alegeri prezidenţiale şi parlamentare în Turcia
» Enzime capabile să distrugă plasticul, descoperite din întâmplare
» Ministrul Agriculturii: Nu vom abandona procentul de minimum 51% produse româneşti în supermarketuri
» Inspecţia Judiciară a exercitat o nouă acţiune disciplinară faţă de Kovesi
» Viorica Dăncilă a cerut identificarea problemelor salariale din sănătate până la sfârșitul săptămânii, iar luni să aibă loc discuții cu managerii spitalelor
» Liderul filialei egiptene a reţelei teroriste Stat Islamic, ucis în operaţiuni militare
» Directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime a fost reţinut

Publireportaj

» Evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri, la Muzeul de Artă Craiova
» Comunicat de presă: Crearea unei unităţi de producţie mobilier din metal, în cadrul firmei GMG Construcţii SRL
» Anunt de presa privind lansarea implementarii proiectului “DEZVOLTAREA SI EFICIENTIZAREA FLUXULUI TEHNOLOGIC PRIN ACHIZITIA DE ECHIPAMENTE MODERNE SI INOVATIVE”

Local

» Jandarm vâlcean găsit spânzurat în pădure
» O tânără din Vâlcea a fost ucisă şi îngropată în pădure de iubit
» Spitalul Judeţean Mehedinţi, la un pas de modernizare
» Tineri reţinuţi pentru furturi din 5 locuinţe
» Maia Morgenstern, pe scena Teatrului din Râmnicu Vâlcea
» Amendă de 10.000 de lei pentru comercializare ilegală de lemn
» Două tiruri au lovit un autoturism pe DN 7
» Criză la Clinica de Urologie

Dolj

» Bratu, schimbat de la conducerea DRDP Craiova: „Sunt stupefiat!“
» Salubritatea „anihilează“ insectele din Craiova
» Premiu pentru cea mai frumoasă grădină din fața blocului
» O viață între Siria și Craiova
» Oficial: Mafia cărnii, în vizorul Comisiei Europene
» Ce străzi se modernizează cu prioritate în Craiova
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: “Rățușca cea urâtă” şi “Bună dimineaţa, noapte bună”, în week-end la Teatrul “Colibri”
» Craiova: Se întrerupe furnizarea gazelor pe Calea Bucureşti şi strada Arhitect Marcu Duiliu în data de 19 aprilie
» Craiova: Acţiune a poliţiştilor pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul morărit şi panificaţie

Gorj

» Gorj: Oseminte umane, găsite sub o cadă din baia unei garsoniere
» Gorj: Un bărbat de 44 de ani şi-a dat foc
» Spitalul de la Novaci va fi dotat cu un ascensor de persoane
» Autorităţile au primit o hartă a judeţului realizată de armata germană în 1917
» Încă o fabrică de componente auto la Târgu Jiu
» Un program dedicat crescătorilor de suine, blocat la nivelul judeţului
» Finanţarea Stadionului Municipal, în aer
» ITM atrage atenţia gorjenilor asupra faptului că pot ajunge să muncească „la negru” în afara ţării

Olt

» Olt: Crescătorii de animale nu au magazine de producător, dar vor intra cu produsele în supermaket

Sport

» Cinci medalii de aur pentru CS Universitatea la orientare
» Patty Schnyder: Halep are cel mai bun fizic din circuit
» SCM a învins Slobozia și a revenit pe locul doi
» Răzvan Burleanu rămâne la cârma FRF
» Scuturați-le plasa de multe ori!
» Handbal: SCM a învins Slobozia și a revenit pe locul doi
» UPDATE – Răzvan Burleanu rămâne preşedintele Federaţiei Române de Fotbal

Bani & Afaceri

» Mediul de business din Craiova, cu bune și rele

Sanatate

» Cinci lucruri importante despre limfom

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top UploPorn.com (ul.to) - Download Porn HD RGPorn.com - Free Porn Downloads