12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjConcediu de odihnă obligatoriu pentru personalul de zi de la CEO

Concediu de odihnă obligatoriu pentru personalul de zi de la CEO

Aproximativ 4.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia vor intra din această săptămână în concediu de odihnă obligatoriu. Este vorba de personal de zi care nu are legătură direct cu activitatea de producţie. Măsura a fost necesară pentru că au mai rămas multe zile de concediu de odihnă neefectuat pe anul trecut, și anume 15%. În plus, trimiterea în concediu obligatoriu a salariaţilor se impunea, având în vedere faptul că în această lună cererea de energie pe cărbune este scăzută şi se va menţine la un nivel scăzut şi în perioada următoare. Va fi, astfel, o ocazie bună şi pentru realizarea reviziilor sau a anumitor reparaţii la utilajele din subunităţile companiei, dar şi pentru refacerea stocurilor de cărbune.

Se pregătesc şi de concedieri colective

În acelaşi timp, administraţia CEO a demarat procesul de concediere colectivă a 200 de salariaţi. În acest sens, vor fi transmise notificări celor patru federaţii reprezentative, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj. Iniţial, programul de concedieri colective viza trimiterea în şomaj a 780 de salariaţi. Din cauză că este deficit de personal în anumite sectoare şi o lipsă de specialişti, şefii companiei au decis să reducă numărul de concedieri colective la 200. În mod normal, de la 1 iunie Complexul Energetic Oltenia va avea cu 200 de mineri şi energeticieni mai puţin şi se va rămâne cu puţin peste 13.000 de angajaţi.

100 de TESA sigur disponibilizaţi

Prioritate pentru a fi trecuţi pe lista de disponibilizaţi vor avea salariaţii din rândul personalului TESA şi angajaţii cu boli grave şi care se apropie de vârsta pensionării. Este ultimul an în care la Complexul Energetic Oltenia se mai aplică Ordonanţa de Guvern 36 care vizează acordarea unui venit de completare pentru disponibilizaţi. Astfel, concediaţii de la CEO vor primi din partea companiei patru lefuri compensatorii în valoare de peste 9.000 de lei, iar din partea statului venit de completare şi indemnizaţie de şomaj de aproximativ 2.500 de lei. În al doilea an, se va acorda doar venitul de completare, după care se va ieşi la pensie. Cei 200 de mineri şi energeticieni vor intra în preaviz începând cu 1 mai.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS