Compania Naţională de Investiţii (CNI) a aprobat suma necesară pentru finalizarea lucrărilor la noul stadion municipal din Târgu Jiu. Şansele ca el să fie terminat în acest an sunt foarte mari. Primarul Marcel Romanescu a spus că proiectul privind finanţarea cu două milioane de euro a ultimelor lucrări a fost aprobat de Compania Naţională de Investiţii, iar în prezent trebuie să obţină avizul Ministerului Dezvoltării. „O să fiu prezent miercuri şi joi la Bucureşti pentru a purta discuţii cu factorii responsabili din Ministerul Dezvoltării. Sper să fi fost demarat procesul de aprobare a sumei necesare pentru finalizarea lucrărilor. Dacă va fi aşa, eu sper ca anul acesta stadionul să fie gata“, a spus Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.
Mai sunt de executat lucrări la o pasarelă şi la reţeaua de canalizare care va deservi arena din Târgu Jiu. Suma totală cheltuită până acum pentru lucrările la Stadionul Municipal „Tudor Vladimirescu“ este de 20 de milioane de euro. Arena sportivă este catalogată la patru stele şi are o parcare de 300 de locuri, care va fi folosită de municipalitate în perioada în care nu sunt organizate competiţii. De asemenea, în dotarea stadionului se află un hotel de patru stele, precum şi câteva mii de metri pătraţi de spaţii comerciale. În unele dintre acestea se doreşte mutarea unor instituţii ale administraţiei publice locale. Lucrările care mai sunt de executat vor putea fi gata în trei luni, după cum au apreciat autorităţile locale.
Finanţarea pentru stadion, aprobată
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei