10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMisiuni de salvare a persoanelor surprinse de viscol

Misiuni de salvare a persoanelor surprinse de viscol

Echipajele ISU Olt, autoșenilata ISU Sibiu, cu sprijinul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență și societăților de deszăpezire, au desfășurat în noaptea de 26 spre 27 februarie, dar şi ieri, misiuni în sprijinul populației afectate de fenomenele meteorologice periculoase.
În orașul Corabia, un adolescent, de 17 ani, a anunțat că a fost surprins de viscol în timp ce se deplasa pe jos spre casă și a solicitat sprijin pentru a ajunge la domiciliul din cartierul Tudor Vladimirescu. La locul solicitării s-au deplasat membrii SVSU Corabia, cu un utilaj și l-au transportat în siguranță acasă. La limita județelor Olt și Teleorman, între localitățile Mândra, din judeţul Olt și Socetu, din Teleorman, două persoane, soț și soție, cu domiciliul în localitatea Dobrotești, Teleorman, au fost surprinse de viscol în autoturism și au solicitat sprijin în vederea evacuării din zona respectivă. SVSU Văleni s-a deplasat cu un utilaj la locul indicat, iar cele două persoane au fost transportate în comuna Văleni. Cele două persoane au rămas peste noapte la rudele din localitate. Pe DJ 546, între localitățile Slatina-Brebeni și Brebeni-Coteana, echipajele ISU Olt, cu sprijinul utilajelor de deszăpezire și Serviciilor Voluntare pentru Situații, au salvat două persoane aflate în autoturisme pe DJ 546 și au preluat din comuna Brebeni un copil și un adult cu probleme medicale. Pacienții au fost transportați la UPU Slatina, de către Autospeciala pentru Transport Victime Multiple și de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță, în stare stabilă. Marţi, la orele prânzului, un echipaj din cadrul ISU Olt (Detaşamentul Caracal) şi o autoşenilată cu capacitate mare de trecere din cadrul Direcției de Drumuri Craiova au intervenit în sprijinul ISU Teleorman în comuna Băcălești pentru salvarea unei minore în vârstă de nouă ani, cu stare febrilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS