12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDirector de liceu, anchetat penal

Director de liceu, anchetat penal

Liceul Energetic din Târgu Jiu este condus de Vasile Udroiu

Directorul Liceului Energetic din Târgu Jiu, Vasile Udroiu, este cercetat penal după ce, în noaptea de luni spre marţi, a fost oprit în trafic, dar a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest. De asemenea, acesta a refuzat și recoltarea de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Vasile Udroiu, în vârstă de 41 de ani, se afla la volanul autoturismului pe strada Victoriei. Acesta ar fi ignorat semnalele polițiștilor, însă a oprit maşina după ce a văzut că este urmărit de oamenii legi. „Pe 13 februarie, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au identificat în trafic un bărbat, de 41 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Victoriei, care, la solicitarea polițiştilor a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest şi recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei“, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

Nu se află la prima abatere

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj i-a întocmit directorului de liceu un dosar penal, nefiind pentru prima dată când Vasile Udroiu are probleme cu legea. În 2014, acesta a fost trimis în judecată într-un dosar de luare de mită. Acesta a fost achitat anul trecut, printr-o hotărâre definitivă, după ce a fost acuzat de procurori că ar fi intervenit pe lângă un membru al comisiei de examen pentru a-i ajuta pe băieţii unui om de afaceri din Târgu Jiu să obţină note mari la examenul bacalaureat. Dosarul a produs multă vâlvă la început, pentru ca în instanţă acuzaţiile aduse de procurori să fie pe rând respinse de către magistraţi, iar decizia a rămas definitivă la finalul anului trecut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS