21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljŞoferul-ninja a fost arestat preventiv

Şoferul-ninja a fost arestat preventiv

Tânărul cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor după ce a lovit un bărbat cu sabia în cap, pe pasajul suprateran din Craiova, pe 26 ianuarie, a fost prins, ieri, de poliţiştii Secţiei 1 Craiova şi introdus în arest. Pe numele lui Alexandru Orbuleţu (foto), de 26 de ani, fusese pus în executare un mandat de arestare preventivă emis la data de 2 ianuarie, de către judecătorul de drepturi și libertăți, din cadrul Tribunalului Dolj, pentru că acesta a fugit de la locul faptei. Craioveanul este acuzat de comiterea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar acum se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dolj.
În ziua în care ar fi comis infracţiunea, Alexandru Orbuleţu conducea un Porche Cayenne, iar George Olaru, de 37 de ani, se afla la volanul unui Opel. După o șicanare în trafic au oprit maşinile pe pasajul suprateran din centrul municipiului Craiova, moment în care Orbuleţu a scos din maşină o sabie cu care l-a lovit în cap pe celălalt şofer, apoi a fugit. Bărbatul rănit a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde a rămas internat. Ulterior, medicii legişti au stabilit că bărbatul lovit de Alexandru Radu Orbuleţu are nevoie de 40 – 45 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite. La data la care ar fi comis fapta, Alexandru Radu Orbuleţu se afla în perioada unui termen de supraveghere de cinci ani, el fiind condamnat definitiv, în ianuarie 2014, la doi ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de infracțiuni informatice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS