10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCum au cucerit haiducii trei sate din Oltenia în prima zi din an

Cum au cucerit haiducii trei sate din Oltenia în prima zi din an

Deși puține obiceiuri se mai păstrează în zonă, în prima zi din an, la Izvoru, în comuna Găneasa, o ceată de „Jieni“ pleacă la colindat, parcurgând un lung traseu început în curtea bisericii și sfârșit în satele componente ale comunei Găneasa.

„Banda lui Jianu“ este un obicei cu o vechime de peste 100 de ani, spun sătenii din satul Izvoru, comuna Găneasa, din județul Olt. 13 tineri din sat fac repetiții cu multe zile înainte, astfel încât pe 1 ianuarie, când anul vechi a fost alungat, să pornească din casă-n casă și să spună povestea haiducului Iancu Jianu, cel care și-ar fi făcut veacul, în secolul al XVIII-lea, inclusiv prin pădurile de la marginea satului lor, mult mai întinse pe atunci. În timp, isprăvilor lui Jianu li s-au adăugat elemente din legendele populare, astfel că în piesa de teatru popular transmisă până astăzi se regăsesc haiduci, Anul vechi, Anul Nou, Împăratul, șeful Poterei, mireasa lui Jianu etc. Obiceiul este singular în această parte a județului, unul similar fiind păstrat doar într-o altă localitate din sudul județului Olt, Brastavățu.
„Jienii“ din Izvoru și-au pierdut, din păcate, de-a lungul anilor caii pe care coborau din păduri, însă au păstrat nealterat textul moștenit de la părinții și bunicii lor și chiar au moștenit rolurile, deși toți băieții știu întregul text și ar putea juca orice rol. Deși în comunism personajul Iancu Jianu a fost hiperbolizat, iar obiceiul din Izvoru a fost încurajat, după 1989 au fost ani în care tinerii au reușit cu greu să se mai strângă și să pornească la colindat. Situația a devenit și mai grea în ultimii ani, a spus preotul satului, părintele paroh Constantin Neacșa, pentru că mulți tineri au fost nevoiți să-și caute un loc de muncă bine plătit în străinătate, iar obiceiul a fost aproape să se stingă. Costumele au constituit o adevărată problemă, însă odată rezolvată, în două-trei zile tinerii și-au repetat rolurile și au reușit să vină în fața sătenilor, din nou, cu „Banda lui Jianu“, ba chiar s-au bucurat și de atenția presei locale.
Jienii se strâng în prima zi din an, în curtea bisericii, primesc binecuvântarea preotului, după care pornesc prin sat, la colindat, prezentând piesa de teatru popular acolo unde sunt primiți, la final fiind răsplătiți cu bunăți, dar și cu bani. Cei 13 membri ai bandei au vârste cuprinse între 17 și 29 de ani și spun că se bucură că pot duce mai departe obiceiul despre care părinții și bunicii le-au vorbit întotdeauna cu drag. De altfel, vârstnicii sunt și astăzi cei mai înfocați admiratori, privind lupta haiducului cu potera și triumful binelui asupra răului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS