6.7 C
Craiova
duminică, 10 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPNL Dolj: „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”

PNL Dolj: „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”

PNL Dolj a susţinut, astăzi, o conferință de presă la care au participat Ștefan Stoica – președintele PNL Dolj, senatorul Mario Ovidiu Oprea – președintele PNL Craiova şi Mihai Firică – preşedintele Comisiei de Cultură a PNL Dolj. Potrivit unui comunicat de presă emis de PNL Dolj, în deschiderea conferinţei Ştefan Stoica a declarat: “Dorim să tragem un mare semnal de alarmă în ceea ce priveşte proasta guvernare a României, o guvernare a PSD şi ALDE, căpușată de Liviu Dragnea. Preşedintele principalului partid de guvernare are mari probleme de natură penală, generează grave prejudicii de imagine ţării şi, cu toate acestea, nu şi-a depus demisia de onoare. Într-un stat membru al Uniunii Europene, un politician de anvergura lui ar trebui să facă un pas în spate“.

„Vedem cu toţii modificările aduse Codului Fiscal şi Legilor Justiţiei sau lipsa de performanţă a miniştrilor iar în acest sens Partidul Naţional Liberal a luat decizia de a depune o moţiune de cenzură, care, dacă va fi votată de majoritatea parlamentară, va însemna căderea Guvernului PSDragnea. Această iniţiativă a PNL a fost depusă vineri, 17.11.2017, la Parlament şi a beneficiat de susţinerea grupurilor parlamentare USR şi PMP. Am luat decizia să tipărim, la nivel naţional, pliante de informare pentru cetăţeni, prin care dorim să obţinem sprijinul acestora, să susţină demersul Partidului Naţional Liberal, să ia atitudine faţă de proasta guvernare a PSD şi să-şi contacteze parlamentarii pentru a vota moţiunea de cenzură. La nivelul județului Dolj am tipărit 50.000 de pliante şi de astăzi am demarat campania de informare”, a mai declarat Ştefan Stoica.

La rândul său, senatorul Mario Ovidiu Oprea, preşedintele PNL Craiova, s-a referit la moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Naţional Liberal: „Moțiunea „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă” este semnată de 141 de parlamentari ai PNL, USR și PMP. Ne așteptăm ca moțiunea să fie citită luni; ca atare, cel târziu joi va fi dezbătută și votată. Noi încercăm să venim cu un demers care să nu fie doar un exercițiu prevăzut în Constituție, ci ne dorim implicarea cetățenilor, care sunt beneficiarii măsurilor dezastruoase ale PSD. Guvernarea PSD-ALDE a reușit să provoace haos generalizat în toate domeniile, și putem observa cum prețurile alimentelor au explodat, combustibilul a ajuns la pragul de 6 lei, inflația a crescut de 13 ori, un euro a ajuns la nivelul de 4,64 lei, ratele la banca s-au majorat. Minciuna PSDragnea a avut picioare scurte, programul de guvernare a fost o iluzie iar statul paralel, pe care îl clamează, e acela în care domnește hoția și înșelăciunea, adică statul dorit de Tăriceanu și Dragnea”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS