11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPeste 100 de pensionari s-au ales cu pensiile suspendate

Peste 100 de pensionari s-au ales cu pensiile suspendate

Ioana Talău, directorul Casei de Pensii Gorj
Ioana Talău, directorul Casei de Pensii Gorj

Peste o sută de pensionari din Gorj s-au ales cu pensiile suspendate. Vârstnicii au intrat în atenția reprezentanților Casei Județene de Pensii (CJP) Gorj după ce au prestat și alte activități, deși, conform legii, nu mai au voie să muncească. Este vorba despre cei care au ieșit la pensie anticipat, dar și despre pensionarii încadrați în gradele I sau II de invaliditate.
Reprezentanții CJP Gorj sunt nevoiți să le suspende pensiile și să recupereze debitele pe perioada în care aceștia au fost încadrați în câmpul muncii. Directorul Casei de Pensii Gorj, Ioana Talău, susține că peste 100 de pensionari s-au ales cu suspendarea plății pensiilor din cauza faptului că au fost încadrați în muncă.
„Aceste categorii de beneficiari nu au voie să mai presteze alte activităţi, altă muncă, atâta timp cât sunt beneficiarii acestei pensii. Singura excepţie este pensionarul cu grad de invaliditate III care are voie să lucreze, dar care nu are voie să depăşească programul de patru ore pe zi. Cele mai multe incompatibilităţi sunt la aceste categorii de pensionari. Când noi constatăm situaţiile că beneficiarii acestor pensii au și alte venituri li se constituie debite cu valoarea pensiei încasate necuvenit“, a declarat Ioana Talău, directorul Casei Judeţene de Pensii Gorj.
Dintre cele 110 cazuri la care face referire conducerea Casei Județene de Pensii, 38 de persoane au ieșit la pensie în urma constatării gradului I sau II de invaliditate, fapt ce nu le mai permite să fie angajate.
Majoritatea pensionarilor care se află în astfel de situații au fost angajați la firme din alte județe ale țării, încercând să ocolească sistemul de pensii, însă chiar și așa aceștia pot fi depistați și se aleg cu suspendarea plății pensiilor, susține Ioana Talău, directorul Casei de Pensii Gorj.
„Cele mai multe cazuri sunt legate de incompatibilităţi. Sunt 21 de cazuri cu pensie anticipată. Doar consilierii judeţeni şi locali pot cumula pensia cu activitatea respectivă. Este vorba de o indemnizaţie şi nu de un câştig. Avem 38 de cazuri cu pensionari cu gradul I şi II care beneficiază de venituri. Persoanele care au debite constituite sunt persoane care derulează activitate în alte oraşe ale ţării: Timişoara, Braşov, Bucureşti. Indiferent unde lucrează pe teritoriul României, putem să aflăm şi să corelăm datele“, a mai spus Ioana Talău.
Casa Județeană de Pensii Gorj mai are de recuperat aproximativ 300.000 de lei, debite de la pensionarii care au devenit incompatibli din cauză că au prestat și alte activități. În aceeași situație se pot afla și elevii sau studenții care beneficiază de o pensie de urmaș. Conducerea Casei de Pensii Gorj face apel la aceștia să meargă la sediul instituției pentru a depune un act prin care să ateste că urmează în continuare cursurile unei forme de învățământ, pentru a nu li se sista plata pensiilor de urmaș la împlinirea vârstei de 16 ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS