14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrins cu pistolul în BMW

Prins cu pistolul în BMW

Polițiștii de la Serviciul Arme au ridicat pistolul și muniția găsite în mașina craioveanului de 37 de ani
Polițiștii de la Serviciul Arme au ridicat pistolul și muniția găsite în mașina craioveanului de 37 de ani

Ofițerii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Dolj au întocmit, ieri, un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor pe numele unui craiovean care deținea fără drept un pistol neletal.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Craiova care acționa ieri, pe Calea București din municipiu, a oprit pentru control un autoturism BMW condus de un craiovean de 37 de ani.
În urma controlului, în mașina condusă de șoferul de 37 de ani a fost găsit un pistol și 11 cartușe. Polițiștii de la Rutieră și-au chemat colegii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, care au stabilit, din primele verificări, că este vorba de un pistol marca Bruni, calibru 8 mm, prevăzut cu un încărcător în care se aflau 11 cartuşe neletale cu efect acustic, de același calibru, nepercutate.
În fața oamenilor legii, bărbatul a explicat că a cumpărat arma în urmă cu trei sau patru luni cu suma de 500 euro, de la o persoană necunoscută din municipiul Bucureşti. În urma verificărilor, polițiștii craioveni au stabilit că bărbatul de 37 de ani nu este deţinător legal de arme şi muniţii, motiv pentru care au întocmit pe numele lui un dosar penal. „În cauză se continuă cercetările în ceea ce privește nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, mai exact fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și municțiilor, conform prevederilor Codului Penal, arma şi muniţia fiind ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor“, au precizat polițiștii doljeni.
Potrivit legii, pistolul găsit în BMW-ul craioveanului face parte din categoria armelor supuse autorizării (categoria C), fiind vorba de un pistol confecționat special pentru a produce zgomot. Deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS