Vreme caldă în Oltenia în următoarele două săptămâni

Foto: radioresita.ro


Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis estimarea evoluţiei temperaturilor şi  precipitaţiilor în următoarele două săptămâni, 11-24 septembrie.

În Oltenia, vremea va fi călduroasă în prima zi a săptămânii, cu o medie a valorilor termice de 33 de grade, apoi se va răci, astfel încât în ziua de 13 septembrie vor fi 25 de grade. După această dată maximele diurne vor crește din nou, dar nu vor mai depăși media de 30 – 31 de grade. Din 17 septembrie vremea va intra din nou într-un proces de răcire, media temperaturilor maxime ajungând la valori de 23 – 24 de grade. Minimele termice vor scădea la începutul intervalului, de la valori medii de 17 grade la valori de 11 grade, apoi vor crește treptat până la o medie de 15 grade în nopțile de 17 și 18 septembrie. După această perioadă vremea se va răcori din nou, astfel că minimele vor fi cuprinse între 11 și 13 grade, în medie regională. Probabilitatea de apariție a averselor va fi mai ridicată în ziua de 11 septembrie, când vor fi posibile cantități de apă mai importante, dar și în intervalul 17 – 22 septembrie.


La munte, în prima zi, vremea va fi caldă, apoi temperaturile maxime vor scădea accentuat de la valori, în medie, de 21 de grade, până la 12 grade, în ziua de 13 septembrie. Ulterior acestei răciri, vremea va intra într-un proces de încălzire, către valori medii maxime de 19 grade, însă după data de 19 septembrie temperaturile vor scădea din nou, neavând variații semnificative de la o zi la alta. La începutul intervalului, minimele vor scădea de la valori medii în jurul a 12 grade, spre 5 grade în noaptea de 13 spre 14 septembrie, după care vor crește ușor de la o zi la alta spre valori de 10 grade, în 17 septembrie. După această dată și până spre sfârșitul intervalului, se va produce o nouă răcorire a vremii, astfel că valorile medii ale temperaturii minime vor ajunge să fie de 5 – 6 grade. Probabilitatea de apariție a averselor va fi ridicată în intervalul 11 – 14 septembrie, dar și între 17 și 24 septembrie.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 11 septembrie 2017

Actualitate

» Deficitul comercial al României a crescut cu 33,1%, la peste 6,82 miliarde euro, în primele șapte luni
» Ministerul Energiei vrea să forţeze Romgaz să vireze la bugetul statului peste 500 milioane de lei, cu patru luni înainte de finalul anului
» Deputat PSD, pe Facebook: “Nici mie nu mi-a fost dragă şcoala, ca la majoritatea dintre voi. Da nu am avut ce face. Pune-ţi mâna pe carte! Nu fumaţi în budă”
» Precizări ale MAE cu privire la cetățeni români afectați de uraganul Irma
» Dragnea a mers la Ţebea cu elicopterul, pentru care ar fi plătit 5000 euro
» Ministerul Finanţelor, citat în procesul incendiului din Colectiv după ce DNA a cerut ca statul să fie parte în dosar pentru plata despăgubirilor către victime
» CFR SA oferă Wi-Fi gratuit în Gara de Nord
» #CentenarulRosu: Drumul spre uitare al Tezaurului român de la Moscova. 100 de ani după (I)
» Atac cu gaz lacrimogen pe Aeroportul din Frankfurt
» Iohannis, la deschiderea noului an școlar: Legea Educației trebuie să înceteze să mai fie un puzzle
» Condiții meteorologice severe pentru statul Florida cauzate de evoluţia uraganului Irma
» Euro la 4,59 lei, pentru a unsprezecea şedinţă consecutivă
» Dinu Pescariu și Claudiu Florică, audiați la DNA în dosarul ”Microsoft 3” (surse)

Publireportaj

» SYNEVO îţi pregăteşte copilul pentru grădiniţă !
» Diversificarea gamei de servicii în cadrul firmei Decor Sistem SRL

Local

» Vreme caldă în Oltenia în următoarele două săptămâni

Dolj

» Parcarea cu plata prin SMS, mai scumpă decât se credea
» Bec schimbat cu 50 de lei, pe casa scării
» Ucis cu baioneta
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Centrul de Prevenire Antidrog Dolj, alături de elevi la deschiderea anului şcolar
» Slujbă de sfințire la Centrul pentru copii “Anastasia” al Arhiepiscopiei Craiovei
» Craiova: Se întrerupe temporar furnizarea gazelor pe mai multe străzi în ziua de 12 septembrie
» Mihai Leu organizează Craiova Super Rally pe străzile din centrul Băniei
» Preşedintele CJ Dolj, la deschiderea anului şcolar la Podari. Primarul Craiovei a mers la două colegii din Bănie
» Dolj: Minori cercetați pentru furt din locuință
» Craiova găzduieşte Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“, în perioada 17-20 septembrie
» Dolj: Prinşi băuţi la volan
» Dolj: Minori cercetați pentru furt din locuință
» Dolj: Un şofer băut s-a răsturnat cu maşina în decor
» Filmul „Octav” are premiera la Craiova

Gorj

» Gorj: Cal ucis în urma unui accident rutier
» 140 de elevi din mediul rural au primit ghiozdane în prima zi de şcoală
» CEO are de recuperat creanţe de 790 de milioane de lei
» Gorj: Laureaţii Festivalului „Maria Apostol”, ediţia a-IX-a
» Controale efectuate de D.S.V.S.A. Gorj în perioada 4-10 septembrie
» A sunat clopoţelul pentru 56.571 de elevi din Gorj
» Gorj: Muncă „la negru” la o sală de jocuri de noroc

Olt

» Primăriile din ţară angajează şoferi pentru microbuze abia după începerea anului şcolar

Mehedinţi

» Mehedinţi: Două accidente cu două victime din cauza neatenţiei
» Mehedinţi: Incendiu o casă din Şimian
» Mehedinţi: Peste 140 de poliţişti sunt alături de elevi la început de an şcolar

Sport

» Fotbal / Selecționata U14 a Doljului, victorioasă la Vâlcea
» Fotbal / Rezultatele și marcatorii etapei a 6-a din Campionatul Național de Juniori – seria 10

Bani & Afaceri

» Firmele se revoltă, Fiscul se justifică: Începe nebunia cu separarea conturilor TVA

Educatie

» Anul și învățătoarea pentru elevii unei clase de la Școala Nr. 22
» Structura anului şcolar 2017-2018: noutăţi şi marile probleme

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» Mica „Românie“ a domnului Dragnea și România întreagă a tuturor românilor

Top