Acasă Local Două pakistaneze şi un român au murit pe Valea Oltului

Două pakistaneze şi un român au murit pe Valea Oltului

-

Un grav accident rutier s-a petrecut ieri-dimineaţă pe Valea Oltului, în localitatea vâlceană Câineni. Pe o ploaie torenţială, şoferul unei dube înmatriculate în Cluj, încărcată cu piese auto, care circula pe Valea Oltului către Bucureşti, într-o curbă extrem de periculoasă a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit frontal de un tir. În urma impactului violent, şoferul, în vârstă de 32 de ani, din Cluj-Napoca, a murit pe loc, iar cele două pasagere, de 21 şi 23 de ani, au fost rănite grav. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD. În timp ce echipele de descarcerare încercau să le scoată dintre fiarele contorsionate ale mașinii, cele două tinere au decedat.
Femeile erau originare din Pakistan şi, potrivit datelor de pe paşaport, aveau viză de şedere în România până pe 7 august 2017. „Femeile au intrat în ţară pe 14 iunie și au avut drept de şedere 55 de zile“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.
Surse din anchetă susţin că tinerele pakistaneze au lucrat la o societate comercială din judeţul Cluj şi urma să părăsească ţara de pe Aeroportul Henri Coandă. Poliţia face cercetări pentru a stabili dacă şoferul le cunoştea sau le-a luat la ocazie.
Cadavrele celor trei se află la morga Spitalului din Brezoi. După finalizarea anchetei se va lua legătura cu autorităţile din Pakistan pentru repatrierea celor două tinere.

ȘTIRI VIDEO GdS